Data actualizării:
Data publicării:

Birchall către Toader: Nu mai manipulați. Românii s-au săturat de șmecherii ieftine

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Tudorel Toader
Tudorel Toader

Război între foști miniștri PSD ai Justiției. Ana Birchall îi dă o nouă replică lui Tudorel Toader. 

”Domnule Tudorel Toader, vă rog nu mai încercați să manipulați, șmecherește, opinia publică așa cum ați încercat și astăzi pentru că românii cinstiți, de bună credință, s-au săturat de șmecheriile acestea ieftine! Adevărul este unul singur, exact așa cum am afirmat și eu în spațiul public, așa cum am aflat ulterior că se știa în zonele informate ale PSD și ALDE: dvs. ați știut și ați asumat că veți da amnistia, grațierea, la pachet cu revocarea lui Kovesi și Lazăr ÎNAINTE să fiți numit ministru! Faptul că ați reușit să îi fraieriți pe unii politicieni este fix problema lor, dar, să încercați să fraieriti românii cinstiți și de bună credință, nu face cinste unei personalități așa cum sunteți dvs.! P.S. De ce nu vă dați demisia din Comisia de la Veneția??” a scris Ana Birchall pe Facebook. 

Miercuri seară, la Realitatea Plus, Ana Birchall i-a transmis lui Tudorel Toader, în direct, să nu-i mai dea mesaje, pentru că nu va spune ceea ce el susține și anume că nu a promovat amnistia, grațierea și nu a promovat recursul compensatoriu, reproșându-i că nu s-a opus când a avut ocazia. Fostul ministru al Justiției a dezvăluit și culisele unei discuții în care Tudorel Toader i-ar fi râs ironic în față. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel