Bilet la loto doar cu buletinul. Măsură împotriva minorilor şi a dependenţilor. Lector universitar, surprins la o casierie a Loteriei Române
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Photo by form PxHere
Photo by form PxHere
OUG 77/2009, care reglementează organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, a fost completată, astfel că românii care vor să participe la astfel de jocuri o mai pot face doar cu buletinul. 

Legea care prevede completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc a intrat în vigoare. Astfel, toţi cei care vor să joace la Loto trebuie să prezinte buletinul înainte de a cumpăra un bilet. .

Potrivit actului normativ, "organizatorii de jocuri de noroc vor identifica persoanele care intră în incinta locaţiilor în care se organizează şi se exploatează jocuri de noroc şi vor ţine evidenţa, în format electronic, a datelor de identificare ale acestora. Bazele de date constituite la nivelul organizatorului se arhivează prin grija acestuia şi se păstrează pentru un interval de minimum 5 ani de la constituire”, arată Ardealnews.ro.

Un lector universitar a fost surprins de această modificare. Iată dialogul cu casiera

"Am fost, ca de obicei în ultimii ani, să îmi iau bilet la loto 6 din 49, vânzătoarea mă cunoaște foarte bine iar astăzi m-a întâmpinat cu o scuză:

- Bună ziua, bine ați venit, îmi cer mii de scuze, dar să știți ca de azi se aplică Ordinul XXX, referitor la bilete...

- Ha? m-am șocat io. Adică iar s-au scumpit?

- Aaa, nu, nu, prețul a rămas neschimbat, dar trebuie să vă cer buletinul...

- Aha, deci nu se mai poate lua bilet fără buletin? Ok, am înțeles, poftiți.

- Da, trebuie buletin, ordinul e din noiembrie anul trecut, da nu s-a aplicat până acum, intr-un fel e bine, că nu mai pot cumpăra cei sub 18 ani, în alt fel e rău, că se aplică doar la centrele loto, am pierdut deja niște clienți, că nu aveau buletinul la ei hmm...

- Aha, cam rău într-adevăr. Poate revin cu buletinul.

- Aaa, nu, nici vorbă, au intrat alături, la Mega, și și-au luat bilet de la automat, fără buletin, fără nimic, io cred că statul ăsta vrea să ne falimenteze.

- Statul? Păi Loteria Națională nu e a statului?

- Eee, și dvs acum... La cât de proști sunt ăștia de ne conduc, cred că habar n-au hehe...", a scris Sorin Psatta, lector universitar, pe Facebook.

Măsura vizează dependenţii de jocuri de noroc 

"Dependenţa jocurilor de noroc este o tulburare legată de controlul impulsurilor. Jocul patologic de noroc este o afecţiune mult mai întâlnită decât putem noi să intuim, şi asta pentru că sunt prea puţini cei care o privesc drept o boală. Însă familiile în care cel puţin un membru suferă de această tulburare de control a impulsului ştiu sigur că jocul patologic de noroc afectează sever nu doar viaţa persoanei dependente, ci şi a celor din jurul ei", se arată în expunerea de motive a legii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel