Specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor (DSVSA) Bihor bănuiesc că cei 12 bizoni care au murit în ultima perioadă au fost otrăviți, în contextul în care la doar câţiva kilometri de fermă, în comuna Avram Iancu, polițiștii au găsit două butoaie cu Furadan, scrie adevarul.ro.
"Au început să moară în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Nu este vorba despre o boală contagiosă, ci despre o moarte sporadică. Medicii veterinari au prelevat probe care au fost analizate, dar aşteptăm şi confirmarea de la Bucureşti. După ce vom primi şi acele rezultate vom putea spune cu siguranţă care a fost cauza morţii bizonilor", a declarat Remus Moţoc, directorul DSVSA Bihor.
Citește și O afacere la care nu te-ai fi gândit: Bizoni americani, crescuți în Transilvania
Reprezentanţii Poliţiei Fitosanitare Bihor aveau informaţii că Furadanul era depozitat în apropierea fermei de bizoni, iar în urma unui control au descoperit 170 de kilograme de insecticid, depozitat în două butoaie.
O anchetă a fost declanașată în acest caz, pentru a se afla dacă animalele au fost otrăvite cu intenţie, dar şi cum a fost achiziţionat Furadanul.
Acest insecticid, clasificat ca fiind foarte toxic, este denumirea comercială a pesticidului Carbofuran, utilizat pentru distrugerea insectelor care atacă o mare varietate de culturi, cum ar fi cele de cartofi, porumb sau soia. Carbofuranul este împrăştiat mai întâi în sol, de unde este absorbit de plante prin intermediul rădăcinilor şi ajunge în final în tulpină şi în frunze dar nu şi în fructe.
Același insecticid a provocat, în urmă cu patru ani, și moartea artistei Mădălinei Manole.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"