Bifteki, delicioasele chifteluțe grecești de care nu te mai saturi. Rețeta simplă
Dacă vei încerca Bifteki, sigur te vei îndrăgosti de ele. Delicioasele chifteluțe grecești se prepară ușor, iar cei care le vor gusta nu se vor mai sătura.
Ingrediente
450 g carne tocată (la alegere)
1 ou
2 felii pâine (înmuiate în apă
1 lingură oregano
2 linguri pătrunjel proaspăt tocat
1 ceapă medie tocată fin
1 căţel de usturoi zdrobit
chimion, scorţişoară, nucşoara - după gust
sare şi piper după gust
200 g brânză feta tăiată în 4 felii sau cuburi
3 linguri ulei de măsline
frunze de mentă tocate
Cum se prepară
Într-o tigaie încinge o lingură de ulei. Prăjeşte ceapa şi usturoiul pentru 3 minute sau până când se înmoaie. Îndepărtează pe o farfurie şi lasă la răcit. Încinge cuptorul la 200 de grade Celsius. Într-un castron mare, amestecă toate ingrediente, inclusiv ceapa prăjită, şi condimentele.
Amestecă bine cu mâna până când vei obține o pastă omogenă. Împarte cantitatea în 4 părţi egale.Ia fiecare parte şi tapeaz-o cu palmele. Pune brânză feta în mijloc şi înveleşte. Pune restul de ulei în tigaie şi încinge-l la foc mediu, scrie atlasculinar.ro. Prăjeşte chifteluţele pe fiecare parte câte 2 minute.
Pregăteşte o tavă cu hârtie de copt. Scoate chiftelele în tavă şi dă-le la cuptor pentru încă 15 minute. Se servesc calde, cu salată proaspătă sau sos tzatziki.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News