Data actualizării:
Data publicării:

Biden: SUA vor răspunde unui atac asupra aliaților NATO

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a avertizat Rusia că SUA vor răspunde oricărei agresiuni împotriva aliaților NATO, conform AP. 

Oficialul american, care efectuează miercuri o vizită în Lituania, a făcut aceste declarații în contextul în care distrugătorul USS Truxtul din Marea Neagră a început exercițiile comune cu forțele navale române și bulgare. Trupele ruse fac și ele exerciții militare, în nord-estul Federației Ruse.

"Pe măsură ce Rusia continuă pe acest drum, va fi întâmpinată cu măsuri de izolare economică și politică", a spus Biden, citat de Reuters.

Joe Biden face săptămâna aceasta vizite de suport moral în statele baltice și în Polonia. Marți, când vicepreședintele SUA se afla la Varșovia, Vladimir Putin a semnat tratatul de anexare a Crimeii la teritoriul Rusiei, după un discurs de informare parlamentului Federației.

Joe Biden a declarat că SUA iau "foarte, foarte în serios" responsabilitățile care îi revin prin tratatul NATO, anume de a-i apăra pe membrii alianței militare (art. 5 - n.r).

Vicepreședintele american a vorbit din Palatul Prezidențial al Lituaniei după ce s-a întâlnit cu președinții Lituaniei și Letoniei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel