Biden se apără după descoperirea documentelor secrete: A fost vorba de o "eroare"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Foto: Agerpres/Biden se apără după descoperirea documentelor secrete: A fost vorba de o "eroare"
Foto: Agerpres/Biden se apără după descoperirea documentelor secrete: A fost vorba de o "eroare"
Joe Biden a avut o nouă declarație referitoare la descoperirea documentelor confidențiale, păstrate în birourile lui din vremea în care era vicepreședinte.  

Preşedintele american Joe Biden este în defensivă şi susţine că a fost vorba de o "eroare" după descoperirea unor noi documente confidenţiale la reşedinţa sa, un caz care va fi anchetat de un procuror special, relatează AFP.

Procurorul General al SUA, Merrick Garland, l-a numit pe Robert Hur, un fost procuror federal, în acest post.

Anunţul are ca scop să înăbuşe orice suspiciune de favoritism, deoarece Merrick Garland a numit deja un procuror special pentru a ancheta cazul documentelor clasificate, în număr mult mai mare, luate de fostul preşedinte Donald Trump.

Miza lui Joe Biden, care ia în considerare o nouă candidatură în 2024, este, bineînţeles, să se evite orice paralelă între cazul său şi cel al predecesorului, care a anunţat deja că va participa la alegeri.

Astfel, Casa Albă susţine că actualul preşedinte democrat colaborează activ cu justiţia, spre deosebire de predecesorul său republican, care este suspectat că a ascuns intenţionat o parte din arhivele sale.

"Încercăm să facem acest lucru prin respectarea regulilor", a spus în mod repetat purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, în cadrul unui briefing de presă animat care a avut loc joi.

Un consilier de la Casa Albă invitat în ultimul minut să vorbească despre subiecte internaţionale a fost rugat să îşi scurteze intervenţia de un jurnalist, nerăbdător, ca întreaga presă, să treacă la acest caz tot mai răsunător.

Purtătoarea de cuvânt a dat asigurări că Joe Biden va colabora cu cea mai mare "transparenţă", dar ea s-a eschivat în numeroase rânduri, în numele independenţei justiţiei.

"O anchetă detaliată va arăta că aceste documente au fost deplasate dintr-o greşeală şi că preşedintele şi avocaţii săi au reacţionat prompt când au descoperit această eroare", a precizat avocatul preşedinţiei, Richard Sauber, într-un comunicat.

Casa Albă a informat joi că "un număr mic de documente confidenţiale" despre activitatea lui Joe Biden când era vicepreşedinte (2009-2017) au fost găsite miercuri seară în reşedinţa privată a acestuia din Wilmington, în statul Delaware din estul SUA, depozitate într-un garaj şi într-o cameră adiacentă.

Luni, executivul american recunoscuse deja că o duzină de documente de acest tip au fost descoperite, în noiembrie, la Penn Biden Center, un think tank din Washington unde Joe Biden a avut altădată un birou.

"Căutările s-au încheiat", a afirmat Karine Jean-Pierre.

Ea nu a explicat de ce executivul american a comunicat imediat în legătură cu documentele găsite la Wilmington, dar a aşteptat două luni şi apariţia dezvăluirilor din presă pentru cele descoperite la Penn Biden Center din Washington.

Preşedintele american, întrebat joi direct despre acest subiect, a părut în defensivă.

"Documente clasificate lângă Corvette-ul dvs., ce-a fost în capul dumneavoastră?", l-a întrebat, provocator, un jurnalist de la postul de televiziune conservator Fox News.

"Corvette-ul meu este într-un garaj închis" şi "nu pe stradă", a răspuns preşedintele democrat în legătură cu maşina sa preferată, după care s-a referit nervos la elementele de limbaj conţinute în fişele sale.

O lege din 1978 îi obligă pe preşedinţii şi vicepreşedinţii americani să transmită Arhivelor Naţionale toate email-urile, scrisorile şi alte documente de lucru.

Fostul preşedinte Donald Trump este sub ameninţarea unei inculpări federale pentru modul în care şi-a gestionat arhivele.

Părăsind Casa Albă, a luat cu el cutii întregi de documente. Rugat să le restituie, el a predat 15 cutii în ianuarie 2022.

Poliţia federală a confiscat însă în august alte circa 30 în reşedinţa sa de la Mar-a-Lago în Florida.

Merrick Garland a însărcinat de atunci cu această anchetă un procuror special, Jack Smith, care se ocupă şi de investigaţiile privind rolul lui Donald Trump în asaltul asupra Capitoliului la 6 ianuarie 2021.

Faptul că el a numit un procuror care să ancheteze şi arhivele lui Joe Biden nu a calmat opoziţia republicană.

"Cu sau fără un procuror special", Camera Reprezentanţilor, care a trecut recent sub controlul conservatorilor, va ancheta "modul necorespunzător în care au fost gestionate documente clasificate de preşedintele Biden şi eforturile 'mlaştinii' de a ascunde aceste informaţii", a precizat James Comer într-un comunicat.

Acest republican, care prezidează o comisie de anchetă puternică din Camera Reprezentanţilor, a folosit un termen drag lui Donald Trump, care descria elitele democrate de la Washington drept o 'mlaştină', scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel