Data actualizării:
Data publicării:

Biden l-a confundat pe Macron cu... Mitterrand, fost președinte francez, care a murit în 1996

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află ce declarații a făcut președintele american Joe Biden.

Președintele SUA, Joe Biden, l-a confundat pe Emmanuel Macron, actualul președinte francez, cu François Mitterrand, care a condus Franța între 1981 și 1995 și a decedat în 1996.

Într-un discurs la un miting de campanie în Las Vegas, în timp ce povestea despre summitul G7 care a avut loc în Anglia în iunie 2021 și la care a participat Macron, Biden a spus: ”Imediat după ce am fost ales, am mers la o întâlnire a G7 în sudul Angliei. Și am stat jos și am spus, 'America s-a întors!' și Mitterand din Germania - vreau să spun Franța - m-a privit și a spus: 'Pentru cât timp v-aţi întors' ".

Nu se află la prima greșeală

Nu a fost prima eroare recentă a președintelui american în vârstă de 81 de ani. În iulie 2023, el a spus în mod accidental că ”peste 100” de americani au murit din cauza Covid-19 de la izbucnirea pandemiei. Casa Albă a corectat ulterior la ”peste 1 milion”.

În iunie, Biden, care candidează pentru realegere și ar urma să se confrunte cu candidatul republican Donald Trump într-o reluare a votului din noiembrie 2020, a confundat războiul din Ucraina cu cel din Irak, spunând că președintele rus Vladimir Putin ”pierde războiul în Irak”.

”Este greu de spus, într-adevăr. Dar el pierde clar războiul în Irak. Pierde războiul acasă și a devenit într-o oarecare măsură un paria în întreaga lume”, a spus Biden, conform POLITICO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel