Președintele Biden cere interzicerea armelor de asalt. „Nu este o chestie partizană”
Interzicerea armelor de asalt a fost cerută de președintele Biden, marți, 23 martie, în urma atacului de la Colorado, soldat cu 10 decese.
"Nu trebuie să mai aştept niciun minut, darămite o oră, pentru a lua măsuri de bun simţ care pot salva vieţi în viitor", a spus Biden, citat de Agerpres. "Asta nu este şi nu ar trebui să fie o chestiune partizană", a spus Biden la Casa Albă. "Este o chestiune americană care va salva vieţi, vieţi americane. Trebuie să acţionăm", a pledat el. "Putem interzice armele de asalt şi încărcătoarele de mare capacitate în această ţară, o dată pentru totdeauna", a mai spus Biden.
Biden a făcut aceste declaraţii înainte de a pleca spre Columbus, Ohio, o vizită cu prilejul căreia va marca 11 ani de la semnarea reformei asigurărilor medicale cunoscută sub numele de Obamacare. Atacul armat de la Boulder, Colorado, a urmat după un altul, în care au murit opt oameni, în saloane de masaj din Atlanta. Steagurile au fost coborâte în bernă la Casa Albă luni până la apus pentru a comemora victimele atacului de la Atlanta. Apoi, după câteva ore, ele au fost coborâte din nou în bernă după atacul de la Boulder.
Joe Biden, a cărui viaţă personală a fost marcată de pierderea primei soţii şi a doi copii, a prezentat condoleanţe familiilor victimelor, afirmând că el şi soţia lui, Jill Biden, sunt devastaţi de tragedie. Administraţia lui Joe Biden se confruntă cu tot mai mari presiuni pentru a-şi îndeplini promisiunile privind înăsprirea controlului asupra armelor. Însă orice efort de a introduce măsuri de înăsprire a controlului armelor a fost mereu dificil, în condiţiile în care democraţii sunt favorabili unei astfel de idei, iar republicanii i se opun, notează Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News