Data actualizării:
Data publicării:

Biden, cerere de suplimentare a bugetului SUA alocat Ucrainei. "Suntem într-o fereastră critică de timp"

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Joe Biden
Sursa foto: Facebook Joe Biden
Joe Biden a luat noi măsuri în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.

"Descoperirea dovezilor atrocităţilor comise de ruşi este foarte clară pentru toată lumea acum. Suntem într-o fereastră critică de timp, când se stabileşte scena pentru următoarea fază a acestui război. Ucraineni au, în continuare, nevoie de arme şi de echipamente pentru a-şi apăra naţiunea. Săptămâna trecută, am semnat un document prin care să acordăm noi ajutoare sub formă de echipament militar pentru armata ucraineană care să le permită să ţină piept forţelor ruseşti în regiunea Donbas. Aici şi relieful este diferit, este vorba despre câmpii şi este nevoie de un armament adecvat pentru acest tip de teren.

Astăzi, vreau să vă anunţ despre un nou ajutor constând în echipament militar în valoare de 800 de milioane de dolari. Este vorba vorba despre armament greu, include şi drone tactice. În ultimele două săptămâni, am trimis cantităţi record de echipament militar în Ucraina. SUA au trimis în Ucraina zece sisteme de apărare antitanc. Continuăm schimbul de informaţii cu Ucraina şi, pe lângă asta, colaborarea dintre SUA şi Ucraina facilitează transferul de armament şi din alte ţări europene către Ucraina. 

Nu vom putea vorbi întotdeauna despre ceea ce fac partenerii noştri pentru Ucraina. Câteodată este nevoie să vorbim cu blândeţe şi să trimitem multe arme de tip Javelin. Chiar am trimis multe astfel de arme în Ucraina. Trebuie să admitem că suntem cu toţii uimiţi de curajul acestei ţări, bărbaţi, femei, tineri. Tocmai de aceea, vom continua sprijinul la nivel internaţional condus de către SUA. Ucrainenii trebuie să îi oprească pe ruşi să preia controlul asupra ţării lor", a spus Joe Biden.

Biden, cerere de suplimentare a bugetului alocat Ucrainei

"Următoarea etapă a războiului va fi mai limitată din punct de vedere geografic, dar nu din punct de vedere al brutalităţii. În următoarele săptămâni, vom trimite un flux continuu de ajutor constând în echipamente militare. Pentru a putea sprijini şi în săptămânile următoare Ucraina, voi fi nevoit să trimit Congresului o cerere de suplimentare a bugetului alocat acordării de ajutoare sub formă de echipament militar acestei ţări", a mai spus Biden.

"Vreu să anunţ că SUA vor aloca 500 de milioane de dolari pentru asistenţă economică directă poporului ucrainean. Aceşti bani vor fi folosiţi de Guvernul de la Kiev pentru stabilizarea economiei şi pentru a reconstrui după devastarea provocată de ruşi. (...) Ieri, trezoreria naţională a luat măsuri prin care să contracareze încercările celor supuşi sancţiunilor de a scăpa. Nicio navă care navighează care este deţinută de o entitatea rusească nu mai are voie andocheze în vreun port american", a spus președintele american.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel