Data publicării:
Biden către Putin: Consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia dacă Alexei Navalnîi va muri
Joe Biden a dezvăluit ce i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, vizavi de situația lui Alexei Navalnîi.
Preşedintele american Joe Biden a dezvăluit că i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că, dacă opozantul rus Alexei Navalnîi va muri, consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia. Biden a făcut aceste declaraţii în conferinţa de presă susţinută separat după întâlnirea avută miercuri cu Putin de la Geneva, relatează agenţiile internaţionale de presă.
"Am făcut ceea ce am venit să fac"
Discuţiile de la vila La Grange din Geneva au durat mai puţin de patru ore - mult mai puţin decât se aşteptau consilierii lui Biden.
Putin, în vârstă de 68 de ani, l-a numit pe Biden, în vârstă de 78 de ani, un partener constructiv şi experimentat şi a spus că vorbesc "aceeaşi limbă", dar a adăugat că nu a existat o prietenie, ci mai degrabă un dialog pragmatic despre interesele celor două ţări. Biden a declarat că i-a "spus preşedintelui Putin că avem nevoie de nişte reguli de bază pe care să le respectăm cu toţii", adăugând: "Am făcut ceea ce am venit să fac".
Diferețenă față de întâlnirea lui Trump cu Putin
Programarea unor conferinţe de presă separate a însemnat că nu a existat nimic din jovialitatea care a însoţit întâlnirea din 2018 în Helsinki dintre Putin şi predecesorul lui Biden, Donald Trump, când Putin i-a oferit lui Trump o minge de fotbal. De asemenea, acum nu a existat nicio masă comună, remarcă Reuters.
Putin, care a fost primul care a făcut declaraţii ziariştilor, a declarat că întâlnirea a fost constructivă, s-a desfăşurat fără ostilitate şi a arătat dorinţa celor doi lideri de a se înţelege reciproc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News