Biden, apel contra limitării vânzării armelor de foc după măcelurile din SUA
Preşedintele Joe Biden a lansat un apel Congresului american pentru a găsi o modalitate de a restrânge vânzarea puştilor de asalt şi i-a criticat, la aproape zece zile după masacrul a 19 copii şi doi profesori într-o şcoală din Texas, pe parlamentarii republicani care se opun acestui lucru, notează AFP.
'Câte alte măceluri suntem gata să acceptăm?', a întrebat preşedintele american, repetând, în cadrul acestui discurs de la Casa Albă adresat naţiunii, că s-a 'săturat' de aceste atacuri armate repetate care îndoliază America. În spatele biroului său se aflau 56 de lumânări reprezentând victimele acestor masacre din toate statele şi teritoriile Statelor Unite.
După atacurile armate de la şcoala primară din Uvalde, un supermarket din Buffalo şi, miercuri, la unui spital din Tulsa, a subliniat că 'prea multe locuri din cotidian au devenit locuri de măcel, câmpuri de luptă'.
Joe Biden a cerut interzicerea la nivel naţional a vânzării puştilor de asalt semiautomate, ca între 1994 şi 2004. Dar, conştient de dificultatea adoptării unei astfel de măsuri în Congres, unde partidul său are doar o foarte mică majoritate, el a nuanţat:
'Trebuie măcar să creştem vârsta minimă legală' pentru procurarea unor astfel de arme, de la 18 la 21 de ani. El a cerut, de asemenea, interzicerea încărcătoarelor de mare capacitate, întărirea verificării antecedentelor penale sau psihologice ale potenţialilor cumpărători şi votarea unui text care cere persoanelor să-şi ţină armele sub cheie.
'În ultimii 20 de ani, mai mulţi şcolari au murit din cauza armelor de foc decât numărul total al poliţiştilor şi soldaţilor care au murit la datorie', a declarat el.
Al doilea amendament al Constituţiei americane garantează dreptul de a deţine o armă
'Gândiţi-vă la asta', a continuat liderul de la Casa Albă. 'Al doilea amendament' al Constituţiei americane, care garantează dreptul de a deţine o armă, 'nu este absolut', a spus preşedintele democrat. 'Susţin acţiunea (...) unui mic grup de senatori republicani şi democraţi care încearcă să găsească o cale, dar, Doamne, faptul că majoritatea republicanilor din Senat nu vrea nici măcar una dintre aceste propuneri să fie dezbătută sau supusă la vot, mi se pare inacceptabil', a acuzat el. 'Nu putem trăda din nou poporul american', a continuat Joe Biden în timpul discursului de 17 minute.
'Este timpul ca Senatul să facă ceva', a cerut preşedintele american. 'Mulţumesc, domnule preşedinte', a scris senatorul Chris Murphy pe Twitter.
'Trebuie să facem ceva. Şi putem' a continuat acest parlamentar din Connecticut care, marcat pentru totdeauna de masacrul de la Sandy Hook (26 de morţi dintre care 20 de copii, în 2012), conduce grupul de discuţii dintre republicani şi democraţi.
Conservatorii se opun cu fermitate oricărei măsuri care ar putea încălca drepturile 'cetăţenilor care respectă legea'
Provocarea pentru acest grup este să găsească măsuri care să poată obţine aprobarea a zece senatori republicani, esenţială din cauza majorităţii calificate din Senat. Într-o ţară în care mai mult de 30% dintre adulţi deţin cel puţin o armă de foc, conservatorii se opun, însă, cu fermitate oricărei măsuri care ar putea încălca drepturile 'cetăţenilor care respectă legea'.
Prin urmare, discuţiile din Senat gravitează pentru moment în jurul unor propuneri limitate, precum verificările antecedentelor cumpărătorilor de arme, ceea ce asociaţiile reclamă de ani de zile. Ar putea, totuşi, negocierile actuale din Senat să reuşească acolo unde toate celelalte, în special cele declanşate sub preşedinţia lui Barack Obama după masacrul Sandy Hook, au eşuat?
'Există un elan din ce în ce mai puternic pentru ca noi să facem ceva', a scris mai devreme pe Twitter senatorul Chris Murphy. Senatorul republican Pat Toomey şi-a exprimat, de asemenea, 'optimismul'.
În paralel, membri ai Camerei Reprezentanţilor au dezbătut joi un alt mare proiect de lege care ar interzice, cum a cerut Joe Biden, vânzarea puştilor semiautomate persoanelor sub 21 de ani şi cea a încărcătoarelor de mare capacitate.
Aceste măsuri care vor fi supuse la vot în Cameră săptămâna viitoare, au fost deja descrise ca 'ineficiente', 'negândite' şi 'anti-americane' de către un grup de republicani. Prin urmare, pare imposibil ca acestea să poată fi adoptate în starea actuală în Senat, notează Agerpres.
Citește și - Atac armat într-un cimitir din Wisconsin, SUA. Cinci persoane au fost lovite de gloanțe
Cinci persoane au fost rănite joi în cursul unui atac armat într-un cimitir din Wisconsin, în nordul Statelor Unite, unde avea loc înmormântarea unui bărbat ucis de poliţie la sfârşitul lui mai, au anunţat forţele de ordine şi un post local de televiziune, scrie AFP.
Poliţia din Racine, un oraş de pe malul lacului Michigan, a indicat că 'au fost trase mai multe focuri de ramă' în cimitir, la ora locală 14.26 (19.26 GMT).
Atacul armat a făcut cinci răniţi şi a avut loc în timpul înmormântării unui bărbat ucis de poliţie în luna mai, a afirmat la televiziunea locală TMJ4 familia acestuia, din rândul căreia unii membrii au fost răniţi.
Da'Shontay King, un afro-american în vârstă de 37 de ani, a fost împuşcat mortal la 20 mai în urma unui control al poliţiei, în timp ce încerca să fugă după ce fusese văzut cu o armă în mână. Atacul armat de joi a avut loc la o zi după altul la un spital din Tulsa, Oklahoma (sud-est), în care patru persoane au fost ucise, şi la mai puţin de zece zile după masacrul a 19 copii şi doi profesori la o şcoală din Uvalde, statul Texas.
Anunţul de deces postat online de familia lui Da'Shontay King confirmă că înmormântarea lui era programată să aibă loc joi la prânz, la cimitirul citat de poliţie. După masacrul din Uvalde, în SUA au avut loc peste 20 de atacuri armate cu mai multe victime, potrivit asociaţiei Gun violence archive.
Citește și - Nou atac armat în SUA. Cel puţin trei morţi în Oklahoma, suspectul a decedat (poliţia)
Cel puţin trei persoane au fost ucise miercuri într-un atac armat la un spital din Tulsa, Oklahoma, sudul Statelor Unite, a anunţat poliţia locală, indicând că suspectul este şi el mort, notează AFP.
'Putem confirma că patru persoane au murit, printre care atacatorul', într-un atac armat la spitalul St Francis, a anunţat poliţia oraşului pe Twitter. Forţele de ordine indicaseră anterior că au intervenit 'mai devreme în cursul după-amiezii' la faţa locului pentru 'un bărbat înarmat cu o puşcă' într-o clădire a spitalului.
'Poliţia verifică în prezent fiecare cameră din clădire pentru a exclude posibile ameninţări', a adăugat acesta în comunicatul care menţiona 'mai mulţi răniţi'. Atacatorul s-a sinucis, a declarat consilierul municipal Jayme Fowler pentru un post local de televiziune. 'Trei trecători nevinovaţi şi-au pierdut viaţa', a adăugat el.
Preşedintele american Joe Biden a fost ţinut la curent cu privire la atacul armat, a anunţat Casa Albă care a spus că urmăreşte îndeaproape situaţia şi oferă autorităţilor locale asistenţa de care au nevoie.
Masacru la o şcolă din Uvalde, în Texas
Acest atac armat a avut loc la puţin peste o săptămână după masacrul dintr-o şcolă din Uvalde, în Texas, în care un tânăr de 18 ani a ucis 19 copii şi doi profesori. În Statele Unite, atacurile armate în locuri publice sunt un flagel recurent pe care guvernele succesive au fost până în prezent fără putere să-l oprească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News