Biciclist, omorât în accident
Un adolescent din judeţul Galaţi aflat pe bicicletă a decedat pe loc după ce a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe DN 25, se arată într-un comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
Poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, în comuna Iveşti, soldat cu decesul unei persoane. "Din primele verificări a reieşit că un minor de 15 ani din localitate a circulat cu bicicleta pe o stradă lăturalnică, iar la intersecţia cu DN 25 nu a oprit la indicatorul 'Stop' şi a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 29 ani.
În urma impactului, biciclistul a decedat pe loc. Şoferul autoturismului a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ", se precizează în comunicatul de presă. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News