Berea reduce riscul pentru bolile de inimă și îți ține creierul sănătos
Oficial, berea este bună pentru sănătate, pentru că reduce riscul de apariție a bolilor de inimă și îmbunătățește activitatea creierului, spun cercetătorii. Poate pare incredibil, dar berea conține mai multe proteine, vitamine B, minerale și antioxidanți decât vinul. Toate acestea, însă, cu o condiție: să bei o anumită cantitate de bere! Iată cât!
Veste bună pentru amatorii de bere. Se pare că licoarea are numeroase avantaje neașteptate pentru sănătate, notează DailyMail Online.
Pe lângă faptul că stinge setea după o zi de muncă, berea conține numeroși nutrienți care duc la reducerea riscului de a face boli de inimă și îmbunătățește activitatea creierului.
Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Hong Kong, care au publicat săptămâna aceasta studiul lor în The American Journal of the Medical Sciences.
Proteine, vitamine și minerale esențiale
Ei cred că berea conține mai multe proteine și vitamine B decât vinul, că este bogată în antioxidanți și că poate reduce riscul de apariție a bolilor cardiovasculare.
Unul dintre cercetătorii principali, Sisi Yip, a explicat pentru publicația South China Morning Post, că „berea conține minerale precum calciu, fier, magnezi, fosfor, potasiu, sodiu, zinc, cupru, mangan și seleniu, fluoride și silicon.
„Berea conține, de asemenea, o gamă de polifenoli, cum ar fi flavonoide și acizi fenolici, care contribuie direct la aroma și opacitatea sa".
Cât ai voie să consumi
Polifenolii, spune ea, au proprietăți care îmbunătățesc rezistența organismului, reducând riscul de apariție a diabetului, blocajelor pe artere și bolilor cardiace, protejând, în același timp, și activitatea creierului.
Există însă o condiție esențială: consumul de bere să fie moderat!
„Consumul ideal zilnic este de maximum o bere pentru bărbați și o jumătate de bere pentru femei", a explicat cercetătoarea.
O sticlă de bere înseamnă 330 de mililitri, nu mai mult.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News