Data publicării:
BERD opreşte investiţiile într-un sector esențial la nivel mondial
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat că va opri finanţarea proiectelor pe bază de cărbune şi a majorităţii proiectelor pe bază de petrol, ca parte a eforturilor globale de protecţie a mediului.
Deja instituţia financiară a acordat prioritate energiei regenerabile, extinzându-şi sprijinul pentru politicile verzi, acum va elimina excepţiile, cum ar fi Mongolia, Polonia şi Kazahstan, care obţin din cărbune peste 70% din energie, transmite Reuters. Decarbonizarea sectoarelor energetice din regiunile unde este prezentă Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare necesită renunţarea la cei mai poluanţi combustibili, a afirmat Nandita Parshad, director general BERD pentru energie şi resurse naturale.
Noua strategie vizează investiţiile băncii din următorii cinci ani. Şi Generali, cea mai mare companie de asigurări din Italia, a anunţat luna trecută că nu va mai asigura în viitor noile termocentrale pe bază de cărbune sau exploatările miniere, marcând o accelerare a sprijinului pentru politicile verzi. Decizia Generali se adaugă recentelor tendinţe ale companiilor care gestionează active şi ale fondurilor suverane de a-şi reduce expunerea la sectorul minier, pentru protejarea mediului. Alte companii importante care şi-au redus expunerea la sectorul minier sunt Allianz SE, AXA, Scor, Swiss Re şi Zurich Insurance.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În România, BERD se numără printre investitorii instituţionali de top. Până în prezent, banca a investit aproape 8 miliarde de euro în ţară în peste 400 de proiecte. Numai în 2017 a investit 550 milioane de euro în România. Din această finanţare, peste 500 milioane de euro au fost furnizate sectorului privat, cel mai înalt nivel din ultimii şapte ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News