Benjamin Netanyahu, complot. Premierul israelian, acuzaţii
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a stârnit o furtună pe scena politică, acuzând personalităţi politice de complot împotriva realegerii sale după alegerile legislative din 2019.
Miercuri seara, în timp ce îşi sărbătorea cea de-a 69-a aniversare, Netanyahu - aflat la putere din 2009 - s-a declarat încrezător într-o "amplă victorie a Likud", formaţiunea pe care o prezidează, la alegerile de anul viitor. Dar "vor face astfel încât să nu mai fiu prim ministru", a afirmat el într-o înregistrare video difuzată pe pagina sa de Facebook, relatează joi AFP.
"Ştiu de mai multe săptămâni că un fost ministru al Likud discută cu personalităţi din coaliţia guvernamentală şi a pus la cale un complot subversiv", a declarat Netanyahu în faţa invitaţilor la aniversare, în majoritate miniştri şi deputaţi ai Likud. Potrivit media israeliene, complotul la care a făcut aluzie l-ar implica pe preşedintele israelian Reuven Rivlin şi pe unul dintre rivalii lui Netanyahu din Likud şi ar consta în a-l determina pe preşedinte să încredinţeze sarcina formării guvernului unei alte personalităţi decât lui Netanyahu, chiar şi în cazul unei victorii clare a Likud.
În Israel, funcţia prezidenţială este esenţialmente onorifică, dar preşedintele este cel care, în urma alegerilor legislative, îl desemnează pe şeful guvernului, de cele mai multe ori în persoana liderului formaţiunii care a obţinut cele mai multe mandate. Totuşi, în anumite cazuri, şeful statului poate decide să numească pe altcineva, în cazul în care formaţiunea învingătoare nu reuşeşte să formeze o coaliţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News