Mihai Bendeac vine cu mega dezvăluiri în cartea sa ”Jurnalul unui burlac: Conversații cu mama”. Cine s-ar putea teme de ce a scris aflați în rândurile de mai jos într-un interviu pentru DC News.

Mihai Bendeac lansează joi, 10 decembrie, cartea ”Jurnalul unui burlac: Conversații cu mama”. Cartea se pune în vânzare pe bookzone.ro și în librării. Costă doar 49 de lei. În schimbul acestei sume veți primi ”un” Bendeac dezgolit de secrete și eticheta de ”înger”. De ce? Pentru că toate fondurile se vor îndrepta spre secția de oncologie pediatrică din cadrul Spitalului Fundeni.

VEZI AICI PRIMA PARTE A INTERVIULUI CU MIHAI BENDEAC: ”Jurnalul unui Burlac: Conversații cu Mama”. Bendeac, mișcarea anului: Sunt lucruri pe care nu i le-am spus niciodată și am vrut să le afle astfel

Anca Murgoci: Ce a spus mama ta când a aflat că scrii această carte?

Mihai Bendeac: Primul meu gând a fost să vorbesc cu cineva care să participe la niște conversații dintre mine și mama pe baza a ceea ce a scris ea în caietul studențesc, dar și pe alte teme și să plece de la chestia asta și să scrie o carte despre conversațiile pe care le-am avut cu maică-mea. Dar până la urmă, mi-am dat seama că nu este posibil și că singura cale este ca eu să mă apuc, efectiv, să scriu această carte. În momentul de față, dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu m-aș mai apuca... sincer să fiu. (n.r. - râde).

Anca Murgoci: În cartea ta, găsim povestiri despre fostele iubite?

Mihai Bendeac: În total cred că am avut patru relații. Am ales să nu scriu despre ele. În schimb, având în vedere stilul meu de viață și că burlăcia mea este o chestie de notorietate, am povestit lucruri legate de acest aspect.

Anca Murgoci: Ai spus că ai vorbit cu un avocat care te-a sfătuit să declari că întâmplările din carte sunt ficțiune pentru a fi acoperit legal, așadar ne așteptăm la o serie de dezvăluiri. Are cineva de ce să se teamă după cartea ta? În sensul că vei dezvălui anumite lucruri pe care persoanele respective nu ar vrea să fie spuse?

Mihai Bendeac: Da, eu. (n.r. - râde). Eu!

Anca Murgoci: Da, pe lângă tine, mă gândeam că ar fi persoane care nu ar vrea să citească în cartea ta anumite lucruri despre ele.

Mihai Bendeac: Da... e posibil și asta. Dar dacă este să mă gândesc cine este, cu adevărat, în pericol, acela sunt eu.

Anca Murgoci: Ți-am studiat pagina de Instagram și, acolo, cineva te întreabă: ”oare ce aș putea învață din cartea lui Bendeac dacă aș cumpăra-o?”. 

Mihai Bendeac: Sunt absolut convins că orice poveste de viață poate însemna un lucru din care să înveți ceva indiferent dacă acea persoană a lucrat, o viață întreagă, ca sculer-matrițer și a dus o viață simplă într-un bloc în Peiuș sau dacă persoana aceea este vreun artist. Nu știu dacă această carte îi va învăța ceva pe oameni. Cumva am scris-o și cu gândul că, în momentul în care treci prin anumite perioade dificile din viața ta, mi se pare că este un gând oarecum confortabil să vezi că cineva pe care tu-l cunoști de la televizor, de pe scenă etc., are o viață de căcat. Asta cumva poate să te liniștească un pic. Pe de altă parte, dacă un puști îmi citește cartea, mi-aș dori să rămână cu spiritul ei liber, un spirit pe care l-am cultivat întotdeauna, un spirit pe care aș vrea să-l văd la oameni în general. Este o carte extrem de liberă. Nu cred că are vreo calitate literară, dar principala ei calitate este că e foarte sinceră. Din această chestie pleacă și spaima mea cumva. În momentul de față, am o stare de emoție combinată cu o stare de spaimă fiindcă am fost excesiv de vulnerabil în ceea ce am făcut. În același timp, și maică-mea a fost foarte vulnerabilă. E o carte în care ne-am expus foarte, foarte tare. 

Anca Murgoci: Da, dar scopul este nobil. Aici mă refer la ce scrie pe copertă: că toate încasările pe care le primești din vânzarea cărții sunt rezervate integral pentru scopuri caritabile. Primul proiect în acest sens va fi renovarea secției de oncologie pediatrică din cadrul Spitalului Fundeni.

Mihai Bendeac: Am fost, pentru prima dată, într-un spital de oncologie chiar la Fundeni. Am fost extrem de marcat de experiența respectivă. Mi s-a părut dureros ceea ce vedeam. Am avut o stare de revoltă după ce am plecat de acolo. A fost o stare de revoltă, dacă vrei, mistică. O revoltă pe ceea ce am putea numi divinitate. În același timp, eram revoltat și pe următorul lucru: copiii și părinții lor aveau la dispoziție o singură toaletă. Comună. În capătul culoarului. Era o căldură infernală pentru că era vară și nu exista niciun aer condiționat. Nici nu puteau deschide geamurile pentru că nu existau plase de țânțari. M-a marcat foarte mult chestia asta. Și mi-am dorit să pot să fac ceva astfel încât să ajut, atât cât se poate. Mi-am propus, ușor-ușor, să-mi ating o limită financiară. Sunt o persoană cu niște nevoi extrem de reduse. De exemplu, nu-mi plac hainele de firmă. Dacă am pâine, pește și ceapă sunt absolut bine. Și, începând cu acest an, donez 20% din ceea ce câștig. Mi-aș dori ca, pe parcursul anilor, să donez din ce în ce mai mult până când voi ajunge să donez tot ce voi câștiga. Primul pas, în acest sens, este cartea mea unde am decis, împreună cu mama, să donăm absolut toate veniturile. Dar nu doar noi vom dona toate veniturile, ci și editura. Editura nu va câștiga nimic de pe urma acestei cărți. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News