Data publicării:
Bella Santiago, lăsată singură de tatăl fiicei sale, după naștere: "A plecat și a zis că merge la război în Afganistan"
Bella Santiago a vorbit despre tatăl fiicei sale și momentul în care acesta a plecat și nu s-a mai întors.
"Cred că s-a întâmplat ceva cu el"
"Nu m-am căsătorit (n.r. – în trecut) niciodată. M-am căsătorit doar aici, în România. Era un băiat pe care l-am cunoscut în timp ce cântam cu trupa mea, era din armată. Ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit, am stat împreună și am făcut un copil. După ce am făcut un copil, după câteva luni a venit să vadă copilul și a plecat, și a zis că merge la război în Afganistan și se va întoarce după o săptămână. Am zis: „Ok, eu aștept, te aștept să te întorci!”.
Noi chiar am avut în plan să facem nuntă după aia, dar nu s-a mai întors. Am așteptat o lună, două luni, trei, patru, cinci, și a trecut un an și mi-a zis mama: „Nu cred că mai vine, cred că a rămas acolo, nu știu unde e, a plecat!”. Chiar era un băiat foarte bun, nu cred că a fugit de responsabilitate pentru că era un băiat foarte bun. Și chiar întregii mele familii îi plăcea de el. Dar cred că s-a întâmplat ceva cu el, că n-am mai auzit de el. Nici până acum n-am mai auzit de el”, a declarat Bella Santiago la Fresh by Unica.
"I-am dat mesaje încontinuu, nu mi-a răspuns"
"Când am născut, după o lună a venit să vadă copilul. El a cumpărat tot pentru copil, a cumpărat haine, lapte, tot ce avea nevoie. Și era un om iubitor. Când a plecat, chiar a fost foarte supărat și plângea, pentru că nu mai voia să plece de lângă noi și a zis că se va întoarce după o săptămână. El nu avea Facebook, nu avea Instagram, pentru că nu existau înainte. Vorbeam doar pe e-mail și așteptam e-mail de la el. I-am dat mesaje încontinuu, nu mi-a răspuns.
După ce a trecut un an de când a dispărut, mi-a zis mama să trec mai departe, să fiu puternică. Oricum eu deja eram puternică din cauza copilăriei mele și am mers mai departe. Am plecat, am muncit pentru fata mea și pentru mama mea și asta e viața!” a mai spus artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News