Bella Hadid la prezentarea colecției Miu Miu Resort 2018
Bella Hadid a arătat senzațional în timp ce defila pe podium la evenimentul Miu Miu Resort 2018, în Paris.
Modelul, în vârstă de 20 de ani, a abordat un stil mai serios. Ținuta Bellei a fost compusă dintr-un costum bleumarin, la care a asortat o jachetă khaki supradimensionată, cu gulerul îndoit, accesorizată cu o serie de insigne Miu Miu. În ceea ce privește încălțămintea, Bella a purtat o pereche de cizme khaki, pe care le-a combinat cu o geantă verde.
Pentru make-up-ul, modelul a abordat un look natural, cu o bază strălucitoare și o subtilă notă de bronz. Machiajul a atras atenția asupra ochilor săi albaștri, în timp ce rujul roșu a adus un plus de eleganță.
De asemenea, pe podium a fost și Kendall Jenner, care a arătat fabulos într-o bluză de culoare neagră, supradimensionată, cu o pereche de pantaloni scurți gri. Părul lung al lui Kendall a fost prins, având un aspect elegant, în timp ce machiajul "smoky eye" și rujul roșu strălucitor i-au completat look-ul.
Prietenie pe Twitter
Bella și Kendall sunt prietene de mult timp, iar recent sora mai mică a lui Gigi Hadid a dezvăluit că ele au devenit prietene înainte de a se cunoaște personal. "Am întâlnit-o pentru prima dată acum șapte ani pe Twitter", a spus Bella. "Asta a fost înainte de a începe modelling-ul. Ne-am întâlnit și am mâncat sushi, iar acum suntem cele mai bune prietene", a declarat modelul, conform HELLO! Magazine.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News