Data publicării:
Belarus a început exerciţii militare în mai multe regiuni, inclusiv la frontiera cu Polonia
Belarus a început exerciţii militare lângă oraşul Brest, situat în apropiere de frontiera cu Polonia, în capitala sa Minsk şi la Vitebsk, o regiune din nord-estul ţării, a anunţat joi Ministerul Apărării belarus, citat de Reuters.
Exerciţiile de comandament, programate să aibă loc până pe 14 septembrie, vizează antrenamente pentru 'eliberarea teritoriului ocupat temporar de un inamic' convenţional şi recăpătarea controlului asupra regiunilor de frontieră, specifică instituţia de apărare de la Minsk.
Potrivit ministerului, numărul de trupe şi de echipamente militare implicate în aceste manevre nu necesită trimiterea unei notificări Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în conformitate cu regulile organizaţiei de securitate paneuropene.
Exerciţiile sunt supervizate de către şefului Statului Major General al Forţelor armate belaruse, Viktor Gulevici, precizează agenţia oficială de presă belarusă Belta.
Belarus, cel mai apropiat aliat al Rusiei, a pus la dispoziţia armatei ruse teritoriul ţării sale pentru a ataca Ucraina, în ceea ce Kremlinul numeşte drept o 'operaţiune militară specială', în realitate o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva unui stat suveran, primul conflict de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, notează Agerpres.
Citește și - Putin: Occidentul este pe cale de a eşua, viitorul este în Asia
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că a subminat economia mondială, cu ceea ce el a prezentat drept o tentativă zadarnică şi agresivă a Vestului de a-şi impune hegemonia, şi a susţinut că puterile în ascensiune din Asia reprezintă viitorul, potrivit Reuters.
SUA şi aliaţii lor au impus Rusiei cele mai severe sancţiuni din istoria modernă pentru ceea ce Putin prezintă drept o 'operaţiune militară specială' în Ucraina, răspuns care - potrivit Kremlinului - echivalează cu o declaraţie de război. Adresându-se Forumului Economic Estic de la Vladivostok, în Extremul Orient, Putin a declarat că sancţiunile împotriva Rusiei au înlocuit pandemia de COVID-19 ca principală ameninţare pentru economia mondială.
'Vorbesc despre febra sancţiunilor occidentale, cu tentativa sa impertinentă şi agresivă de a impune modele de comportament altor ţări, de a le priva de suveranitatea lor şi de a le subordona voinţei lor', a declarat Putin.
Potrivit preşedintelui rus, Occidentul încearcă să-şi impună lumii voinţa, dar că puterea sa este în declin, fiindcă originea creşterii mondiale se află acum în Asia. 'Schimbări ireversibile şi chiar tectonice au avut loc în relaţiile internaţionale', a declarat Putin.
Moscova va sfida încercările Occidentului de a scoate ţara de pe scena globală. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News