Data publicării:

Becali s-a întors în țară supărat pe justiție și presă

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Politica
WhatsApp
gigi-becali-decee-310x175
gigi-becali-decee-310x175

Gigi Becali s-a întors, vineri seară, în România, cu o dublă supărare. Pe de o parte, în calitate de finanțator al FC Steaua, a declarat, că nu va mai vorbi cu presa sportivă decât o dată pe săptămână şi atunci doar în cadru organizat. Pe de altă parte, Becali a fost deranjat de modul în care a fost reflectată în presă  condamnarea sa la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrare de persoane. El a adăugat că va contesta condamnarea atât la CCR, cât și la CEDO. 

"Vreau să rămână bine stabilit un lucru. Până acum am făcut numai ce am vrut eu şi ce a vrut presa, aşa am trăit eu. De acum încolo eu o să trăiesc cum îi place familiei mele, astfel că o să fac aşa: în ceea ce priveşte fotbalul, o să vorbim o dată pe săptămână, la palat, în ceea ce priveşte politica, o să vorbim când vreţi voi, dar numai la Parlament", a spus Becali, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", potrivit pesurse.ro.

Gigi Becali a spus că va contesta atât la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi la Curtea Constituţională condamnarea sa la trei ani de închisoare cu suspendare.

"În ceea ce priveşte justiţia şi dreptatea mea, de fapt dreptatea în România, care trebuie să fie garantată de Constituţie, o să vorbesc la CEDO şi aici e vorba de neconvenţionalitate, încălcarea convenţiei pentru drepturile omului în ceea ce priveşte competenţa completului de cinci jucători în materie penală, care încalcă convenţia drepturilor omului, iar la Curtea Constituţională neconstuţionalitatea legii care prevede competenţele completului de cinci judecători în materie penală. Completul celor cinci judecătorii, prin lege, este neconstituţional, aşa că o să vedeţi că o să câştig şi la CEDO şi la Curtea Constituţională. Acum, şi domnul Zăgrean, şi doamna Aspazia Cojocaru au posibilitatea să demonstreze că judecă cinstit, asta doar dacă nu vine între timp doamna Stanciu la Curtea Constituţională, dar ea o să fie incompatibilă, pentru că nu are cum să dea o decizie împotriva a ceea ce a hotărât. Milostenia fără smerenie e zero, smerenia fără milostenie se poate mântui. Vreau să devin mai smerit, v-am pupat. Ce s-a întâmplat e posibil să fie bine pentru viaţa mea, pentru sufletul meu, pentru viaţa mea de apoi, dar pentru aici inima mea e frântă. La revedere", a completat Becali.

Citește și Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Va demisiona din PNL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel