Becali a făcut de două ori un bine tâlharilor arestați de-a stânga și de-a dreapta sa: Babiuc și Cioflină. Întâi că nu i-a denunțat, așa cum fac astăzi 99% dintre afaceriștii pe care DNA îi bate pe umăr. Dacă ar fi colaborat cu procurorii, primea doar jumătate din pedeapsă (articolul 19).

Evident, procesul mergea mult mai repede și se termina înaintea celorlalte două dosare care i s-au croșetat pe parcurs. Cu puțin efort, ”lua cu suspendare”.  În cel mai rău caz stătea șase luni în pușcărie, față de minimum doi ani, în varianta actuală.

Acest scenariu pleacă de la ipoteza că procurorii doreau cu adevărat să-i înhațe pe Babiuc și pe Cioflină, nu doar să-l hărțuiască pe guralivul patron al Stelei, în funcție de diverse conjuncturi politice. Și de la premiza că Babiuc, stâlp al PDL în trei-patru guverne, nu era protejat de partid. Ce-ar fi fost ca Becali să alerge după procurori cu denunțul, iar ăia să-i spună, las-o așa, taci dracului din gură!

În al doilea rând, arestarea a captat atenția mass media, astfel încât publicul nu a fost atent la cei aflați în dubă de-a stânga și de-a dreapta sa. Babiuc și Cioflină au peste 70 de ani, deci pedepsele li se reduc la jumătate, din start. Facem pariu că, spre deosebire de cazul Năstase, procurorii nu vor înainta recurs la cărțile celor doi, așa că peste șase-șapte luni vor fi liberi ca taxiul?

Cam puțin, pentru doi exponenți de frunte ai generației Marele Jaf din anii 90.

Babiuc a fost, pe rând, ministru de Interne, al Apărării și Justiției. Cioflină, brațul înarmat al Puterii pe care o reprezenta Babiuc. Presa vremii are destule scandaluri în care sunt implicați aceștia.

Cei doi, mi se pare mie, s-au folosit de Becali ca să dea terenul, pe o sacoșă cu bani, nu Becali de ei. Dacă nu era Becali, găseau alți zece în loc. Așa mergeau lucrurile în anii 90.  Analizând cu creionul în mână, mare prejudiciu nu a pătimit statul, dimpotrivă. Ferma Roșia stătea degeaba, Armata trebuia să-i plătească pază etc. Corect ar fi fost ca terenul să fie scos la licitație. Se încasau niște bani, iar terenul începea să producă: taxe, locuri de muncă, tva din construcții.

Din păcate, modelul anilor 90 a fost altul: combinații dubioase, la limita legii sau prin încălcarea grosolană a acesteia, astfel ca miniștrii, generalii, primarii sau consilierii locali să-și ia banul. De unde să-l ia? De la privat. Care îl lua de la stat, prin combinațiile descrise mai sus.

După schimbarea de sistem din 1989, cineva trebuia să adune capital, să-și dezvolte afacerile, să repornească economia, să edifice capitalismul autohton, până vin multinaționalele să ne ia banii legal, frumos, cu acte.

 Noii capitaliști se puteau îmbogăți prin două mecanisme: o privatizare accelerată, dar corectă, însă pe bani puțini –că atâta exista pe piață; o lălăială întinsă pe un deceniu, cu firme căpușă din care să-și tragă banii și miniștrii și patronii, care, ulterior, să poată cumpăra fabricile cu ceva mai mulți bani decât în prima variantă. Cum fabricile au dat ajuns fier vechi, le-au luat până la urmă pe mai nimic.

De acest sistem au beneficiat, în primul rând, funcționarii statului, babiucii și cioflinele care au păzit averea acestuia. Nu-i vorbă, publicul lui ”Nu ne vindem țara!” a primit ce-a vrut: țara nu a mai fost vândută, ci dată gratis, străinilor, după faliment. Să fie mulțumiți și cei care nu suportă succesul vecinului din bloc. Mai bine la Mittal, decât la Copos, zgârcitul naibii!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News