Data actualizării:
Data publicării:

Becali, decizie în premieră la FCSB. Todoran: Zici că e de pe Marte!

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Becali, decizie în premieră la FCSB. Todoran: Zici că e de pe Marte!
Becali, decizie în premieră la FCSB. Todoran: Zici că e de pe Marte!

FCSB, echipa patronată de Gheorghe Becali, va bifa o premieră vara aceasta. 

Alegeri prezidentiale 2024

FCSB a renunțat la un cantonament în Olanda din cauza restricțiilor, scrie Digi Sport. Prin urmare, jucătorii antrenați de Dinu Todoran vor pregăti viitorul sezon la propria bază de pregătire din Berceni, una care l-a impresionat total pe noul antrenor.

'E ceva..., zici că e de pe Marte! De la vitaminizare, nutriție, refacere, odihnă, terenuri de antrenament. Orice antrenor și-ar dori sa aibă aceste condiții și lotul pe care-l avem noi', a spus Todoran, la prima sa conferință de presă ca oficial al FCSB.

În plus, nu ar fi exclus ca mega scandalul din iarnă, când FCSB a fost singura echipă din Liga 1 care a plecat în cantonament în Antalya, să fi contat și el în luarea deciziei finale, mai precizează sursa citată.

'Legea trebuie respectată în literă și în spirit. Ce înseamnă spiritul? Ea este făcută ca să aibă un scop. Țelul acestei legi este însănătoșirea și neîmbolnăvirea oamenilor. Noi ne-am dus, ne-am carantinat în Turcia, ne-am izolat, ca să nu ne îmbolnăvim.

Au fost echipe care au jucat la Mogoșoaia, unde era zonă galbenă. Au jucat și fotbal și au și plecat cu vreo doi jucători pozitivi', a spus, la acea vreme, Gigi Becali.

FCSB va evolua cu Şahtior Karagandi din Kazahstan, în turul al doilea preliminar al Conference League

'Suntem favoriți cu Șahtior Karagandy, dar vom trata jocul cu seriozitate. Obiectivul nostru este să mergem mai departe. Avem un lot foarte bun, orice jucător care vine la Steaua (n.r FCSB) este de valoarea. Domnul Becali aduce cei mai buni jucători', a declarat antrenorul Dinu Todoran, în cadrul unei conferințe de presă. 

FCSB va evolua cu Şahtior Karagandi din Kazahstan, în turul al doilea preliminar al Conference League, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut, miercuri, la care echipa bucureşteană a fost cap de serie. FCSB va juca primul meci acasă, pe 22 iulie, returul urmând să se desfășoare pe 29 iulie.

Șahtior Karagandy a încheiat ultimul sezon din Kazahstan pe locul patru, ultimul care aduce o calificare în cupele europene, însă în acest sezon echipa nu este în cea mai bună formă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel