Data actualizării:
Data publicării:

Bebeluş de şase luni, opărit cu suc de roşii. Cum s-a întâmplat nenorocirea

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bebeluş de şase luni  a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului după ce s-a opărit cu suc de roşii.

Bebelușul a fost transferat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, cu un elicopter SMURD la Bucureşti, a precizat, pentru Agerpres, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, Vasile Pop. Potrivit acestuia, decizia transferului bebeluşului a fost luată de medicii SJU Baia Mare care au hotărât că micuţul are nevoie de un tratament de specialitate, accidentul fiind unul grav.

Bebeluşul a fost însoţit pe toată durata zborului de mama sa şi de o echipă medicală. Conform unor surse medicale, copilul s-a accidentat după ce ar fi tras peste el un recipient în care se pregătea bulion de roşii.

În context, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, Romeo Tămăşan, a precizat  că poliţia s-a autosesizat cu privire la eveniment şi se vor desfăşura activităţi de verificare pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel