Data publicării:

Bebeluș de opt luni, blocat în mașină, salvat de pompieri

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bebeluș care a rămas blocat într-un autoturism a fost salvat de către pompieri. 

Pompierii militari orădeni au fost mobilizați pe Bulevardul Dacia din municipiu, pentru salvarea unui bebeluş de opt luni, rămas blocat în maşină după ce sistemul de închidere al autoturismului s-a defectat.

O apelantă a numărului unic 112 solicita intervenția echipajelor specializate pe Bulevardul Dacia din municipiul Oradea, precizând faptul că fiica sa, în vârstă opt luni, a rămas blocată în autoturism.

La locul indicat s-au deplasat cu operativitate pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, care, utilizând accesoriile specifice unor astfel de misiuni, au îndepărtat geamul uneia dintre portiere, reuşind în cel mai scurt timp să deblocheze uşile autovehiculului şi să evacueze în siguranţă fetița, redând-o teafără mamei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel