Data publicării:
Fetița lui Kate, impact politic mai mare decât al fratelui ei
Fetița născută astăzi de Kate Middleton, ducesă de Cambridge, are o influență politică mai mare decât a fratelui ei, aflat în succesiune directă la tronul Angliei.
Data nașterii este extrem de importantă, scrie ziarul britanic The Independent. Nașterea bebelușului regal a avut loc cu doar patru zile înainte de alegerile parlamentare din Marea Britanie.
Evenimentul, care va acapara atenția mass media, crește șansele Conservatorilor, care sunt mai apropiați de Casa Regală, apreciază analiștii politici din Insulă.Dar aceasta nu este prima dată când micuța prințesă influențează scena politică.
Cuplul princiar a confirmat public sarcina în septembrie 2014, cu doar 10 zile înaintea referendumului pentru independența Scoției. Anunțul a electrizat simpatizanții Casei de Windsor și a crescut simpatioa de care se bucura famila regală în Scoția. În aceeași săptămână, Regina Elisabeta a II-a a ținut un discurs în care îi ruga pe scoțieni să se gândească la implicațiile unui astfel de vot.
Majoritatea scoțienilor au votat NU la referendum. Conservatorii speră ca sentimentul național stârnit de păstrarea unității Regatului să le aducă voturi și pe 7 mai.
Presa britanică remarcă, ironic, că singura amenințare pentru partidul lui David Cameron ar fi fost ca ducesa de Cambridge să nască un băiețel. Dacă acesta era botezt Edward, un nume des folosit în familia regală, poate că laburiștii, conduși de Ed Miliband, primeau un bonus electoral.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News