Doi copii români au fost abandonați de părinți într-o parcare din Borgo San Giacomo, lângă Bresciano, iar cazul a șocat Italia, relatează stiridiaspora.com. Medicii au găsit în sângele băiețelului de 8 luni și a surorii sale de doi ani, urme de cocaină. Specialiștii sunt de părere că cel mic a inhalat accidental fumul, însă fetița ar fi pus luat cu degetul din prizele de cocaină ale părinților în timp ce se drogau.
Drama micuților, crescuți în condiții mizere și găsiți într-o stare deplorabilă, a ieșit la iveală joia trecută, când un italian a trecut pe lângă BMW-ul în care fuseseră abandonați, pe Drumul Național 668 și a auzit țipetele și plânsetele celor mici. Atunci a alertat poliția. Tatăl, un român de 44 de ani, rezident în Cremona, a fost găsit într-o sală de jocuri, iar mama de 23 de ani se prostitua în apropiere.
Cei doi copii au fost luați imediat în grija autorităților care au început o anchetă. După rezultatul analizelor copiilor din care reiese că în sângele lor au fost găsite urme de cocaină, minorii au fost puși în procedură de adopție de urgență, deși mama și-a cerut înapoi copiii. Procurorul Tribunalului pentru minori din Brescia, Emma Avezzù a calificat cazul ca: ”O situație familiară teribilă, din care cel mai grav aspect, mai grav ca abandonul este prezența stupefiantelor.” mai relatează sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"