Data publicării:

BCR se aşteaptă la o creştere economică de 1,2% anul viitor şi de 2,3% în 2012i

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
statistici
statistici

Ieşirea României din recesiune va fi una anevoioasă şi presărată cu măsuri nepopulare pe care guvernul va trebui să le adopte pentru atingerea ţintei de deficit bugetar de 4,4% din PIB în 2011, apreciază economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, care estimează că economia va creşte cu 1,2% anul viitor şi cu 2,3% în 2012.

Creşterea economică din 2011 va fi susţinută în special de investiţiile realizate de companiile private, în timp ce consumul gospodăriilor populaţiei va consemna cel mai probabil doar un avans marginal, potrivit raportului macroeconomic „România - Sub semnul austerităţii“, citat de Mediafax.

BCR estimează că performanţa industriei va rămâne în 2011 strâns corelată cu trendul zonei euro, în condiţiile în care cea mai mare parte a exporturilor se îndreaptă spre aceste ţări, iar acest sector ar putea înregistra un avans de 3-4% în 2011.

Pe de altă parte, BCR anticipează că sectorul construcţiilor nu dă semne clare de revenire şi, cel mai probabil, intrarea în teritoriul pozitiv la nivel anual va mai dura.

Anghel a arătat că atragerea de noi investiţii străine directe, în condiţiile în care mediul intern va fi unul stabil, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene şi îndeplinirea reformelor structurale cuprinse în actualul acord cu FMI şi UE şi probabil şi în viitorul acord sunt elemente cheie pentru reluarea creşterii economice sustenabile.

"Eforturile de consolidare fiscală au început să dea roade, iar deficitul bugetar se află în prezent sub control. România trebuie să găsească punctul de echilibru între nevoia stringentă de restructurare a sectorului public, ce presupune reducerea anumitor categorii de cheltuieli, şi disponibilizarea unor resurse pentru investiţii atât de necesare generaţiilor viitoare", consideră economistul-şef al BCR.

El consideră că parteneriatul cu FMI şi Uniunea Europeană ar trebui să continue şi în 2011 sub forma unui acord de tip preventiv care să se focalizeze pe reforme menite să modernizeze societatea românească.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel