BCR raportează o scădere a profitului cu 65,6% în primele 9 luni,după constituirea provizionului legat de activitatea Băncii pentruLocuinţe
Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat un profit net de 348,8 milioane de lei (73,6 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019, în scădere cu 65,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a constituirii unui provizion excepţional în al doilea trimestru din 2019, legat de activitatea BCR Banca pentru Locuinţe.
"BCR a înregistrat un profit net de 348,8 milioane de lei (73,6 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019, în scădere cu 65,6% faţă de profitul net de 1.015,2 milioane de lei (218,2 milioane de euro) din aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a constituirii unui provizion excepţional în al doilea trimestru din 2019, legat de activitatea BCR Banca pentru Locuinţe, în pofida rezultatului operaţional solid, a costurilor scăzute de risc şi a performanţelor ridicate pe toate liniile de business", se precizează într-un comunicat al băncii remis miercuri Agerpres.
La sfârşitul lunii iunie a acestui an, BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) a anunţat că are în vedere atât acţiuni legale în România cât şi la curţile internaţionale în contextul în care instituţia a primit o decizie nefavorabilă la Înalta Curte de Justiţie în disputa cu Curtea de Conturi referitoare la sistemul de economisire-creditare (bauspar).
BCR BpL preciza, la momentul respectiv, că a respectat prevederile legale atât înainte, cât şi după revizuirea legii care reglementează activitatea de economisire-creditare, lege care are la bază cele mai bune practici din Uniunea Europeană, şi va continua să reprezinte drepturile clienţilor cât şi propriile drepturi, după publicarea motivaţiei deciziei luate de Înalta Curte.
Tot atunci, grupul bancar austriac Erste a anunţat că va pune deoparte până la 230 de milioane de euro ca rezultat al deciziei instanţei supreme din România legată de activităţile de afaceri ale subsidiarei sale locale BCR Banca pentru Locuinţe.
Pe de altă parte, după primele nouă luni ale acestui an, rezultatul operaţional al BCR a crescut cu 7,8%, la 1,317 miliarde de lei (278 milioane de euro), de la 1,222 miliarde de lei (262,8 milioane de euro) în primele nouă luni din 2018, susţinut de veniturile operaţionale mai mari şi în pofida unei contribuţia mai mari în 2019 la fondul de garantare a depozitelor bancare.
Venitul operaţional a crescut cu 6,3%, până la 2,587 miliarde de lei (546 milioane de euro), determinat în principal de veniturile nete din dobânzi înregistrate pe fondul unui mediu cu rate ale dobânzilor mai mari, cât şi în condiţii de creştere a creditelor şi depozitelor clienţilor.
Cheltuielile administrative generale în primele nouă luni din 2019 au înregistrat valoarea de 1,270 miliarde de lei (268 milioane de euro), în creştere cu 4,8%, mai ales ca urmare a contribuţiei anuale mai mari în anul 2019 la fondul de garantare a depozitelor.
Astfel, raportul cost-venituri a fost de 49,1% în primele nouă luni din 2019, faţă de 49,8% în primele nouă luni din 2018.
Rata creditelor neperformante a scăzut sub pragul de 5% pentru prima dată din anii anteriori crizei, ajungând la 4,9% în septembrie 2019 faţă de 5,8% în decembrie 2018, subliniază banca.
" Această evoluţie reflectă creşterea puternică a împrumuturilor acordate clienţilor şi îmbunătăţirea continuă a calităţii portofoliului, susţinută de scăderea continuă a creditelor neperformante şi un trend favorabil în ceea ce priveşte recuperările de la clienţi neperformanţi şi însănătoşirile. Gradul de acoperire cu provizioane al creditelor neperformante cu provizioane a ajuns la 104% în septembrie 2019", se menţionează în comunicat.
În activitatea bancară de retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de peste 5,8 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) în primele nouă luni din 2019, în principal datorită împrumuturilor de nevoi personale, creditelor ipotecare şi celor destinate microîntreprinderilor. Creditele noi pentru microîntreprinderi aproape s-au triplat în trimestrul al treilea din 2019 faţă de trimestrele precedente, datorită finanţărilor mai mari acordate în cadrul programului Start-Up Nation.
În ceea ce priveşte activitatea bancară corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite noi în valoare de 5,4 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro) în primele nouă luni din 2019 pentru industria prelucrătoare (industria auto, industria chimică, industria producătoare de utilaje), energie şi utilităţi, agricultura şi sectorul medical.
Stocul de finanţări acordate sectorului IMM (inclusiv subsidiara BCR Leasing) a crescut cu 13,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, atingând valoarea de 5,9 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2019, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi şi pe dezvoltarea sectorului de leasing.
Segmentul real estate a crescut în mod semnificativ, cu 40% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 2,2 miliarde de lei (460 milioane de euro), ca urmare a noilor proiecte de construcţii de birouri şi spaţii comerciale finanţate în ultimul an.
Potrivit comunicatului citat, programul Şcoala de Bani a iniţiat, în octombrie, Luna Educaţiei Financiare, prin care a ajuns la un număr total de peste 350.000 de adulţi şi copii în interacţiuni faţă în faţă cu colegii din BCR în ultimii trei ani.
"În primele nouă luni ale anului 2019, BCR a accelerat procesele de digitalizare şi simplificare operaţiuni. Platforma inteligentă de banking George a ajuns la 660.000 de utilizatori, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru microîntreprinderi. Peste 25% dintre clienţii noi ai BCR preferă să îşi deschidă un cont bancar 100% online. BCR a lansat George Credit, primul împrumut de nevoi personale complet digital cu o limită de până la 110.000 de lei şi o dobândă de 7,74%", se mai arată în document.
BCR a continuat programul Acceleratorul BCR-InnovX, prin lansarea grupului Scale-up dedicat IMM-urilor, cu o valoare a finanţărilor aprobate care depăşeşte un milion de euro. 25 de start-up-uri şi IMM-uri au participat în bootcamp-urile Acceleratorului BCR-InnovX de la începutul anului.
"Este un efort de echipă, împreună cu clienţi şi cu publicul larg, prin care înţelegem mai bine ce îşi doresc cei care folosesc servicii financiare astăzi. Cel mai important este că publicul poate beneficia de noile procese digitale indiferent de modul în care intră în contact cu noi, online sau în agenţiile noastre. Le mulţumesc clienţilor pentru încrederea pe care ne-o acordă zi de zi. Prin plasarea tehnologiei şi educaţiei în centrul a tot ceea ce facem, am reuşit să accelerăm dezvoltarea businessurilor antreprenorilor români şi vom continua acest proces. Rezultatul operaţional solid ne motivează să investim în inovaţie şi în laboratoare digitale, ceea ce va crea calea către îmbunătăţirea sănătăţii financiare a clienţilor noştri", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
Rata de solvabilitate a BCR (doar banca), în conformitate cu reglementările privind cerinţele de capital (CRR), se află în august 2019 la nivelul de 20,9%, semnificativ peste cerinţele Băncii Naţionale a României.
BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 21 de centre de afaceri şi 22 de birouri mobile dedicate companiilor şi 431 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News