BCR, anunț important pentru clienții săi
Banca Comercială Română (BCR) aduce la cunoștința clienților săi că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, între orele 0:30 - 1:30, oprește sistemul informatic care gestionează operațiunile cu carduri BCR, precum și rețeaua de acceptare ATM/MFM (mașina multifuncțională) /ASV (automat de schimb valutar) /APT și POS.
BCR recomandă clienților să-și programeze din timp toate operațiunile bancare pe care trebuie să le efectueze în această perioadă, relatează Agerpres.
Oprirea este determinată de derularea unor procese specifice ce privesc actualizări ale sistemului informatic BCR în vederea creșterii calității serviciilor oferite, informează unitatea bancară.
Banca Comercială Română, membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuințe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News