Bătrână arsă de vie de un bărbat care o credea vrăjitoare
O bătrână a murit după ce un bărbat a aruncat cu benzină pe ea şi i-a dat foc, ţipând că este vrăjitoare.
Totul s-a întâmplat în localitatea Pleniţa din judeţul Dolj. Femeia venise în vizită la vecinul său în momentul în care acesta a aruncat cu benzină pe ea şi a început să ţipe că este vrăjitoare, informează Antena 3.
Localnicii au sunat imediat la 112. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru bătrână.
Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au găsit-o şi pe mama bărbatului decedată. Femeia avea 65 de ani. Bărbatul a fost dus la sediul poliţiei din Pleniţa.
Bărbatul în vârstă de 43 de ani nu avea un loc de muncă şi locuia împreună cu mama sa. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News