Termenul „baterie” a fost folosit pentru prima dată de Benjamin Franklin în 1749 pentru a descrie un aparat pe care îl proiectase ca să producă electricitate. Franklin a legat împreună mai mulți condensatori de tip borcan Leyden, astfel încât aceștia să mențină o sarcină mai puternică și, astfel, să fie disponibilă mai multă energie la descărcare, scrie Amusing Planet. El a numit dispozitivul „baterie electrică”, un joc de cuvinte cu aluzie la termenul militar ce desemnează arme care funcționează împreună. Prima baterie adevărată care stoca și elibera o sarcină printr-o reacție chimică a fost inventată de fizicianul italian Alessandro Volta (după care este denumită unitatea de măsură a potențialului electric „Volt”).

Aceasta era cunoscută sub numele de pila voltaică. Deși Volta nu a înțeles de fapt cum funcționa invenția sa (el credea că curentul era rezultatul atingerii simple a două materiale diferite), aceasta a fost singura baterie practică care a furnizat curent constant și a făcut posibile multe experimente și descoperiri noi, cum ar fi prima electroliză a apei, realizată de englezii Anthony Carlisle, chirurg, și William Nicholson, chimist. Până când Volta a demonstrat cum curentul poate fi generat chimic, se credea că electricitatea era o forță vitală care dădea viață materiei organice și era generată exclusiv de ființele vii.

O scânteie electrică poate face picioarele unei broaşte moarte să se mişte

Omul de știință care a popularizat această teorie a fost fizicianul italian Luigi Galvani, care a descoperit în 1780 că mușchii picioarelor broaștelor moarte se mișcau atunci când erau atinși de o scânteie electrică. Galvani a descoperit că picioarele se convulsionau nu numai atunci când o sarcină electrică era aplicată pe membre, ci și atunci când apăsă cârligele de alamă atașate de măduva spinării broaștei la bara de fier de care erau suspendate. El a concluzionat că aceasta era dovada că animalele produc electricitate și că această energie electrică anima ființele vii. Cercetările lui Galvani au inspirat mulți fizicieni italieni să împărtășească și să discute aceste idei. Printre aceștia s-a numărat Eusebio Valli, care a scris cum studiile sale despre „electricitatea animală” îl țineau treaz noaptea.

Într-un studiu ceva mai "special", Eusebio Valli a înșirat un lanț de zece picioare de broască în speranța de a construi o baterie. Valli a folosit picioare de broască, pe care le-a jupuit cu grijă și apoi le-a tăiat pe fiecare în două. A aruncat partea superioară a coapsei și a păstrat doar partea inferioară. Jumătățile de coapse au fost apoi așezate pe un izolator din lemn lăcuit, astfel încât suprafața interioară a uneia să fie în contact cu suprafața exterioară a următoarei, capetele conice ale suprafeței exterioare fiind împinse în cavitatea suprafeței tăiate. scrie Incredibilia. Capetele pilei au fost plasate în pahare cu apă, care formau bornele bateriei. Configurația macabră producea un curent, pe care oamenii de știință îl numesc astăzi „curent de rănire” sau „potențial de rănire”. Este un fenomen care face ca un țesut lezat să dezvolte un potențial ce determină trecerea curentului de la țesutul sănătos la țesutul lezat atunci când este conectat printr-un conductor electric.

Capul unui bou proaspăt ucis, conductor de electricitate

În 1803, Giovanni Aldini, un alt fizician italian inspirat de lucrările lui Giovanni, a demonstrat că electricitatea poate fi obținută nu doar din picioare de broască, ci și din capul unui bou proaspăt ucis. Prin conectarea limbii boului la ureche prin intermediul unui picior de broască tăiat (care a acționat ca galvanometru), Aldini a demonstrat că mușchii piciorului de broască se contractau atunci când circuitul era închis, indicând astfel prezența unui curent.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News