Bătălia de la Stalingrad – Volgograd-ul de azi - reprezintă nu doar un important moment de cotitură pentru soarta celui de-al Doilea Război Mondial, ci și o adevărată tragedie pentru Armata Română.

O dramă pentru toți cei care s-au aflat în preajma Volgăi între 1942-1943 indiferent de ce limbă vorbeau, germană, rusă, română, maghiară sau italiană. Indiferent de ce ideologie politică îmbrățișau. Indiferent de culorile steagului sub care luptau sau uniforma pe care o purtau, Stalingrad a reprezentat o catastrofă umanitară. Deopotrivă soldați sau civili au căzut victime. De oridinul milioanelor, au devenit statistică. Cei plecați, ajunși și rămași la Stalingrad, au rămas pe Volga pentru totdeauna. Și-au găsit, pe tărâmul unei bătălii de proporții apocaliptice, locul de odihnă eternă. Un loc necunoscut de mulți dintre urmașii lor.  

O cercetare mai amănunțită a episodului Stalingrad nu a fost posibilă în istoriografia românească, în primul rând, din cauza faptului că Stalingrad a fost definitivat ca subiect tabu în contextul în care România a fost  acaparată de dictatura sovietică. Comuniștii considerau incursiunea în URSS alături de Germania nazistă ca un act de trădare ce trebuia stigmatizat și condamnat. Așa s-a ajuns și la principala acuză din timpul procesului mareșalului Ion Antonescu:  trecerea Nistrului și avansarea Armatei Române în inima URSS. 

Cum s-a ajuns la tragedia de la Stalingrad

După pierderile suferite în precedenta campanie din 1941 devenea clar și pentru nemți că tactica războiului fulger – blitzkrieg – a eșuat. Pentru ca a putea continua războiul, OKW-ul (Înaltul comandament al Wehrmacht-ului) și Hitler erau conștienți de importanța resurselor petroliere, atât de necesare în industria de război. În pofida livrărilor efectuate de România epuizarea resurselor petroliere a atins cote alarmante. În aceste condiții campania din 1942 viza bogatele zăgăminte petroliere din Caucaz (Maikop, Groznîi, Baku) care ar fi alimentat necesitățile germanilor și ar fi privat URSS de carburant. La 11 aprilie 1942 este definitivat planul operațiunii în sudul URSS ce va purta denumirea codificată de ”Blau” schimbată ulterior la 30 aprilie în ”Brausschweig”.

De partea cealaltă în tot acest timp Stavka (Marele Cartier General) și Înaltul Comandament Sovietic abordau și ei strategia pentru 1942. Stalin a crezut că atacul german va fi îndreptat spre Moscova fapt ce va duce la dispunerea unei mari părți a efectivelor în spatele capitalei sovietice neglijând, în schimb sectorul sudic unde va acționa Germania nazistă.

Prima mare eroare tactică pe care Hitler o face are loc la 23 iulie 1942 când prin ’’directiva 45’’ acesta ordonă cucerirea simultană a Stalingradului – Grupul de armate ’’B’’ și a Caucazului – Grupul de armate ’’A’’. Prin urmare, această mișcare va slăbi simțitor capacitatea ofensivă a Wehrmacht-ului. După o serie de succese notabile trupele germane care întâmpinau o rezistență din ce în ce mai puternică devin epuizate iar din pricina lipsei de forțe proaspete sunt obligate să treacă în defensivă.

Inițial, din grupul de armate ’’B’’ făcea parte doar armata a 6-a germnă care avea în componență 250.000 militari, 740 tancuri, 7.500 tunuri și aruncătoare, 1.200 de avioane. Datorită înaintării încununate cu succes spre Stalingrad a grupului de armate ’’B’’, Hitler face o altă eroare. Rupe unități în special cele blindate din grupul de armate ’’B’’ și le transferă grupului de armate ’’A’’ pentru a pune presiune în Caucaz. Ofensiva spre Stalingrad este frânată moment în care Hitler rupe din grupul de armate ’’A’’, armata a 4-a blindată pe care o trimite într-o misiune de atacac la Stalingrad din sud-vest. Decizia compromite Caucazul.

Ordinul lui Stalin: ”Niciun pas înapoi!”

Rezistența sovietică devine din ce în ce mai puternică odată cu ’’Ordinul 227’’ din 28 iulie 1942 dat de Stalin și cunoscut sub numele ’’niciun pas înapoi!”. Orice intenție de retragere sau dezertare era pedepsită imediat prin împușcare.

”Ordinul 227’’ implementează brutal în conștiința soldatului sovietic că dincolo de Volga nu există viață. Dincolo de Volga, Rusia nu mai există. Este implementat în mintea fiecăruia faptul că participă la bătălia supremă. Soarta URSS se află în mâinile lor. Un moment psihologic care a dus la o rezistență încrâncenată din partea sovieticilor.

Așadar, forțele rupte din flancul grupului ’’B’’ și trimise în ofensivă spre Stalingrad sunt înlocuite de trupe aliate: ungare, italiene și române. Efectivele acestor trupe  este mult sub nivelul combativ al diviziilor germane. Ele nu dispuneau de un echipament adecvat, de  armament greu și nici de armament antitanc. Poziționarea lor pe flancurile armatei a 6-a germane a fost fructificată de sovietici. Riscurile la care nemții s-au expus prin această eroare au fost enorme iar consecințele așa cum vom vedea vor fi devastatoare.

Bătălia a fost una extrem de crâncenă. Luptele au fost purtate în interiorul orașului pentru fiecare metru de pământ, la propriu. Pentru fiecare clădire, pentru fiecare încăpere. Întreg orașul Stalingrad s-a scufundat într-o baie de sânge. S-a ajuns la adevărate lupte corp la corp, un măcel de nedescris din partea ambelor tabere.

În timpul acestui asediu furibund al trupelor germane Înaltul Comandament sovietic elabora planul contraofensivei. A rămas în istorie celebra operațiune sub nume de cod ’’Uranus’’, contraofensiva elaborată sclipitor de generalii Jukov, Vasilevki și Voronov. În esență ea urmărea încercuirea armatei a 6-a germană prin concetrarea unor forțe capabile să rupă linia de apărare germană pe flancuri. 

Spulberarea Armatei române

În noiembrie 1942 armata a 3-a română se afla în stânga armatei a 6-a germane întinsă pe un front de 170 de km. Armata a 4-a română se afla dispusă pe un front care se întinde pe nu mai puțin de 350 km.  Practic, au fost nevoite să amortizeze contraofensiva sovietică care și-a concentrat în aceste sectoare cele mai puternice forțe.

Armata a 3-a română condusă de generalul Petre Dumitrescu și armata a 4-a română condusă de generalul Constantinescu Klaps a rezistat eroic. Fără să facă niciun pas înapoi a reușit în primă fază să țină piept unei contraofensive sovietice caracterizată de o covârșitoare superioritate. În cele din urmă inevitabilul s-a produs, flancurile au cedat iar încercuirea armatei a 6-a germană a fost efectuată. Tragica continuare și măcelul care a avut loc este deja cunoscut. Important de menționat este faptul că atât generalii Petre Dumitrescu și Constantinescu Klaps, cât și Ion Antonescu au avut nenumărate intervenții prin care atenționau Germania de o iminentă operațiune de proporții concentrată pe flancuri. Au insistat pentru întărirea acestora cu trupe germane. Toate aceste avertismente au fost ignorate de OKW și de Adolf Hitler care erau încrezători în faptul că Germania va reuși să tranșeze încleștarea.

”Nu mă sinucid pentru un caporal bavarez”

Comandantul armatei a 6-a germană, colonelul-general von Paulus a conștientizat că ofensiva sovietică avea ca obiectiv încercuirea și distrugerea forței germane. La 22 noimebrie 1942 acesta cere retragerea trupelor germane de la Stalingrad. Criza din interiorul OKW-ului se adâncește din momentul în care toți generalii cer retragerea imediată a trupelor de la Stalingrad. Cu toate acestea Hitler refuză categoric retragerea fiind conștient de faptul că odată retrase trupele germane de pe Volga, nu va mai avea niciodată șansa să avanseze atât de adânc în teritoriul URSS.

Erich von Manstein este numit în fruntea Grupului de armate "Don", grup nou înfințat care are misiunea de a elibera armata a 6-a germană. Indecizia comandantului armatei a 6-a germană von Paulus de a sparge încercuirea și rezistența acerbă a rușilor au condus la eșecul misiunii. Nici pe cale aeriană lucrurile nu stăteau mai bine pentru armata germană prinsă în încercuire. Luftwaffe – armata aeriană germană – condusă de Hermann Goering a clacat și ea din cauza condițiilor meteo nefavorabile din Rusia.

Situația a devenit dramatică după capturarea aerodromurilor de către sovietici, din cauza lipsei de aprovizionare. Printr-un ultimatum, Rusia cere capitularea necondiționată a trupelor ce se aflau sub comanda lui von Paulus. Hitler a refuzat iar fără nicio remușcare îi ordonă lui von Paulus ca fiecare om să lupte până la ultimul cartuș. Astfel, începe masacrarea trupelor germane aflate în încercuire. Situația a scăpat de sub control iar trupele germane au început să se predea în masă. Pe data de 30 ianuarie 1943, Hitler îl numește pe von Paulus feldmareșal. Totul se petrecea în contextul în care dictatorul spera că acesta va prefera să se sinucidă în detrimentul capitulării.

Hitler a făcut o criză de nervi: ”Nu a avut voinţa de a deveni nemuritor. ”Nu am nicio intenție să mă sinucid pentru un caporal bavarez”, a fost replica lui von Paulus, făcând referire la gradul militar pe care Hitler l-a avut în Primul Război Mondial.

Propaganda germană a încercat din răsputeri să ascundă realitatea dureroasă a înfrângerii de pe Volga. Victoria Armatei Roșii a fost un punct de mare cotitură în soarta războiului.

Armata română, cea mai mare înfrângere din istorie

După înfrângere, România, a cărei armată a fost spulberată la Stalingrad, numărul morților și dispăruților ridicându-se la sute de mii, a intrat într-o tensiune diplomatică cu partea germană, Hitler acuzând românii de eșecul de la Stalingrad cu toate că a ignorat cu aroganță toate avertismentele acestora. Relațiile naziștilor s-au deteriorat și cu ceilalți aliați.

Peste 2 milioane de oameni au murit în una din cele mai sângeroase bătălii din istoria omenirii. Pierderile pentru armata română au fost colosale. Dintr-un efectiv de aproximativ 250.000 de oameni, România a pierdut aproximativ 150.000. Iar cei care au supraviețuit au fost luați prizonieri și trimiși în lagărele din Siberia. Stalingrad a fost, fără îndoială, cel mai mare dezastru și cea mai mare înfrângere a armatei române în întreaga ei istorie.

Astăzi, la Rossoșka, în apropiere de Stalingrad, România are primul cimitir militar inaugurat în 2015, unde sunt înhumați sute de soldați români care și-au găsit sfârșitul în bătălia apocaliptică de la Stalingrad.

*****

Sursă: Ottmar Trașcă, ”Catastrofa de la Stalingrad și consecințele sale 1942-1943’’, Universitatea ’’Babeş-Bolyai’’, Cluj-Napoca

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News