Data publicării:

Bătaie la BAC 2015. Fiica și soția lui Duicu s-au bătut cu un polițist

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Bătaie la examenul de Bacalaureat, după ce fiica fostului fostului şef al CJ Mehedinți, Adrian Duicu, ar fi fost prinsă în timp ce i se dicatu răspunsurile la examen.

Adina Duicu, fiica cea mare lui Duicu, ar fi fost prinsă în timpul examenului de Bacalaureat când i se dicta la telefon rezolvarea subiectelor, informează Mediafax.

În urma sesizării, la ieşirea din sală un procuror şi un poliţist au aşteptat-o pe eleva suspectată de fraudă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, Fănică Cercel, în momentul în care eleva a fost verificată de către anchetatori pentru a se stabili dacă asupra sa erau dispozitive de transmisie de tip hand-free, mama elevei, respectiv soţia lui Adrian Duicu, l-ar fi îmbrâncit pe poliţist.

Sursa citată anterior a mai declarat că, în urma altercaţiei, poliţistul s-a ales cu câteva zgârâieturi, motiv pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova a întocmit acte pentru a se stabili dacă femeia va fi acuzată de ultraj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel