Bătaie în PNL pe Codul fiscal. Replici acide
Bătaie în PNL pe Noul Cod fiscal. Dacă Ludovic Orban a spus că PNL îl sprijină, Mihăiță Calimente este de altă părere.
"Despre Codul fiscal nu ne-am schimbat părerea. Ne-am schimbat părerea despre posibilitatea de a fi susținut pe un termen mai lung, nu doar pe șase luni. Dacă retrimite Codul fiscal în Parlament, în condițiile în care guvernatorul Băncii Naționale a spus că acest cod nu este sustenabil, dacă oficialii de la Comisia Europeană au spus că am deraiat...", a spus Mihăiță Calimente. "Să înțeleg că nu mai votați Codul fiscal", a fost replica Alessandrei Stoicescu.
"Este părerea mea, iar poziția PNL este cunoscută - de susținere a lui Klaus Iohannis", a continuat Mihăiță Calimente.
Ludovic Orban, invitat la "Sinteza Zilei", este de altă părere.
"PNL, în mod evident, sprijină acest Cod fiscal, l-a votat şi a contribuit din plin cu amendamente la îmbunătăţirea proiectului legislativ care a fost iniţiat de Guvern. Dovadă că am şi anunţat public, înainte de a se efectua votul, că dacă se aprobă creşterea TVA la 19 % - nu la 20%, cum era în proiectul de lege de la Guvern – anularea asupra accizei pe combustibil şi încă câteva măsuri, noi susţinem Codul fiscal. În mod evident, am votat pentru Codul fiscal şi considerăm că acest Cod fiscal este necesar pentru a crea premisele unei dezvoltări economice", a declarat Ludovic Orban în emisiunea Sinteza Zilei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News