Data publicării:
Bătaie de joc în minivacanță. Distanța între Orșova și Turnu Severin, într-o oră și jumătate. Nervi și trafic blocat
Situație scandaloasă în prima zi de Rusalii. Traficul este blocat între Orșova și Drobeta Turnu Severin, circulația desfășurându-se pe o singură bandă.
Dacă te-ai gândit să îți petreci minivacanța la Dunăre și ai ales Orșova, ai tras o carte necâștigătoare. Drumul între Drobeta Turnu Severin și Orșova este blocat pe un sens de circulație. Sute de mașini din ambele sensuri așteaptă cel puțin o oră pentru a trece
În pofida faptului că distanța dintre cele două localități este de circa 25 de kilometri, doar cei mai norocoși au reușit să o parcurgă în aproximativ în o oră și jumătate! Întreaga circulație este blocată iar traficul se desfășoară pe un singur sens ca urmare a deciziei autorităților de a efectua lucrări tocmai azi la Viaductul Oreva, aflat între Orşova şi Drobeta Turnu-Severin.
Se pare că autoritățile au decis să efectueze lucrări la rosturile de dilatație la viaductul de pe DN 6.
Se circulă bară la bară pe o singură bandă, iar oamenii și-au pierdut răbdarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News