Urmărește emisiunea live
BAT: Investiţii de 350 mil. lire sterline anual pentru dezvoltarea produselor noi
Data publicării:
Autor: Editor Team
WhatsApp
Strategia BAT pentru următorii ani prevede reducerea impactului asupra sănătății, oferind consumatorilor adulți alternative cu risc redus* la fumat, precum glo. „BAT investește circa 350 de milioane de lire sterline pe an în cercetare și dezvoltarea produselor din noua categorie. În România sunt utilizate deja 300.000 de dispozitive glo”, a declarat Fred Monteiro, Director al Ariei Europa Centrală și de Sud, BAT, în cadrul unui interviu.   

Inovația și tehnologia transformă toate industriile, produsele și comportamentul consumatorilor, iar sectorul tutunului nu face excepție. „Industria noastră se transformă, iar strategia BAT se concetrează pe sustenabilitate și construirea un viitor mai bun (A Better Tomorrow), ceea ce pentru noi înseamnă reducerea impactului asupra sănătății, oferind consumatorilor adulți alternative cu risc redus* la fumat, precum glo”, spune Fred Monteiro.

BAT își propune ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele companiei care nu implică arderea tutunului până în 2030 și să genereze venituri de 5 miliarde de lire sterline din această categorie până în 2025.

Pentru a-şi îmbunătăţi dispozitivele alternative, BAT a efectuat peste 300 de studii în diferite domenii de cercetare, iar 2022 a fost anul în care s-au comunicat rezultatele primului studiu clinic pe un an de zile cu date din viață reală. Rezultatele au arătat o reducere semnificativă a indicatorilor cu potențial de risc pe parcursul a 12 luni pentru fumătorii care trec la utilizarea exclusivă a glo, în comparație cu continuarea fumatului. Pentru majoritatea biomarkerilor măsurați, reducerile observate la persoanele care folosesc glo au fost similare cu cele ale participanților care au renunțat complet la fumat.** 

60% dintre respondenţii unui studiu spun că tuşesc mai puţin de când au trecut la glo

România a fost una dintre primele țări care a lansat glo, cel mai inovator dispozitiv al companiei care încălzește, nu arde tutunul și care are o creștere rapidă pe piață, așa că suntem încrezători că noua categorie de produse cu risc redus* se va consolida, a declarat reprezentantul companiei.  

Un studiu recent realizat de Institutul de cercetare IRES la comanda BAT oferă informații asupra percepțiilor și perspectivelor consumatorilor cu privire la rolul pe care produsele care încălzesc tutunul îl pot juca ca alternativă viabilă la fumat. În cadrul studiului publicat anul trecut, un eșantion reprezentativ de consumatori adulți din România, care folosesc produse care încălzesc tutunul (în special glo) de cel puțin 6 luni, au fost întrebați dacă au perceput diferențe comparativ cu fumatul.

Consumatorii români de produse care încălzesc tutunul cum este glo au declarat că percep o serie de beneficii la nivel fizic și social odată cu trecerea de la fumat la aceste produse. Cercetarea s-a bazat exclusiv pe propria percepție a participanților, fără orice alte măsurători fiziologice și contribuții terțe. De exemplu, consumatorii români au indicat că au perceput îmbunătățiri ale condiției lor fizice când folosesc glo comparativ cu fumatul:

- 60% spun că tușesc mai puțin față de atunci când fumau;  

- 55% spun că utilizarea glo are un impact mai puțin negativ asupra condiției lor fizice, față de fumat; 

- 72% spun că dinții le sunt mai puțin afectați față de atunci când fumau. 

De asemenea, consumatorii glo au indicat beneficii sociale după trecerea la produsul BAT care încălzește tutunul:

- 96% dintre respondenți au perceput mai puțin miros pe haine și pe mâini;

- 97% au indicat un impact negativ redus asupra aerului din interior;  

- 89% au indicat un gust mai puțin neplăcut rămas în gură, față de fumat;

- 95% au indicat mai puțină respirație urât mirositoare după trecerea la glo, în comparație cu fumatul.

Monteiro precizează că obiectivul BAT este să reducă impactul asupra sănătății, punând consumatorii în centrul cercetărilor sale pentru dezvoltarea noilor categorii de produse.

*Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.

** Changes in biomarkers of exposure and biomarkers of potential harm after 360 days in smokers who either continue to smoke, switch to a tobacco heating product or quit smoking, https://link.springer.com/article/10.1007/s11739-022-03062-1  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel