Băsescu: Trimit bugetul înapoi dacă se menține creşterea accizei la benzină
Traian Băsescu a declarat, miercuri seara, că va întoarce la Parlament proiectul bugetului pe 2014, dacă nu se va renunţa la creşterea accizei la benzină şi dacă vor menţine alocările în cazul programelor care pot fi finanţate cu fonduri europene.
"Eu voi trimite bugetul înapoi dacă rămâne aşa. Am văzut la ministerul domnului Dragnea că este o creştere a bugetului cu 1500 de miliarde. Haideţi să vedeţi unde merge creşterea asta: regenerare urbană, programe de regenerare urbană a municipiilor şi oraşelor, cresc transferurile către teritoriu de la 24 de milioane, anul acesta, la 200 de milioane, la modernizarea satului românesc cresc alocările de la 199 de milioane la 800 de milioane şi la infrastructură de nivel judeţean cresc alocările de la 77 de milioane, la 500 de milioane. Asta înseamnă o alocare suplimentară de 1,2 miliarde pentru administraţiile locale. Dar în ce condiţii? În condiţiile în care toate programele acestea sunt finanţate şi cu bani europeni!, a susţinut preşedintele, miercuri seară, la B1 TV.
El a precizat că, în acest moment, România mai are la dispoziţie pentru respectivele programe, pentru următorii doi ani, aproximativ trei miliarde de euro. "De la 1 ianuarie intrăm pe exerciţiul bugetar următor al UE. Deci, putem aloca bani începând cu 1 ianuarie nu numai cele trei miliarde, dar mai avem şi 7 miliarde alocate pentru astfel de programe în bugetul următor. În loc să utilizăm banii europeni, dăm bani direct şi sunt banii din creşterea de la benzină. Dacă nu vor renunţa la creşterea cu şapte cenţi a accizei la benzină şi vor menţine aceşti bani care pot fi uşor substituiţi cu bani europeni le trimit bugetul înapoi, pentru că aceştia sunt bani furaţi din banii tuturor, ca să asigure cele două campanii", a conchis Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News