Băsescu, suspendat şi pentru înaltă trădare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
val-vilcu
val-vilcu

Ultima şmecherie pe care o mai poate încerca Traian Băsescu este şmenul cu prietenii săi de la Curtea Constituţională. Ca să-l protejeze de iubirea populară, cinci băsişti vişinii au scos din robe o lege a referendumului unică în Europa, dacă nu putem la socoteală Lituania, un Pantelimon ceva mai mic. Legea prezervativului prezidenţial solicită cvorum pentru validarea referendumului. Aşa că Băsescu se dă cocoş, pe faţă (nicio aluzie la fosta sa protejată), în timp ce oamenii săi îndeamnă pe la spate pedeliştii să stea acasă, invalidând scrutinul popular.

Ok, dar asta nu-l va scăpa pe Băsescu de la demitere. În ultimele două săptămâni, disperat să-şi scape pielea, Traian Băsescu a comis fapte care pot fi considerate înaltă trădare. Desigur, băsiştii vor urla ca din gură de şarpe că vorbele nu sunt fapte. Le reamintesc, în numele bunului simţ, că soldaţii trădează şi când spun inamicului secrete militare, nu doar când întorc armele împotriva propriilor camarazi.

Traian Băsescu a spus cu subiect şi predicat unei puteri străine că nu avem proceduri constituţionale pentru demiterea domniei sale. Mai mult, a anunţat că ne confruntăm cu o lovitură de stat. Cea mai bună dovadă că a minţit va fi o eventuală invalidare a referendumului, care îl va readuce la Cotroceni, deşi 9 milioane de oameni îi sunt împotrivă.

După 30 iulie, Parlamentul îl poate suspenda din nou, pentru a permite Justiţiei să decidă dacă e sau nu vinovat de prăbuşirea leului, de pagubele suferite de cetăţenii români sau de imaginea proastă pe care o avem în ochii albaştri ai Angelei Merkel.

De astă dată, nu mai e necesară consultarea CCR. Doar va fi trimis în faţa judecătorilor pe care i-a instalat la ICCJ, nu în faţa românilor pe care i-a umilit şi sărăcit.

A te gândi că se poate coabita cu Traian Băsescu este o sfidare a logicii. Măcar USL anunţă pe faţă că nu vrea să mai colaboreze cu el. De cealaltă parte, disperat să nu fie demis, Băsescu spune într-o zi că e gata să coabiteze, dacă e lăsat în funcţie la masa verde, în alta că Ponta e un hoţ şi Antonescu o paiaţă. Instabilitatea consecutivă revenirii ilegitime a lui Băsescu la Cotroceni împinge Parlamentul spre o nouă suspendare, ca singură alternativă la dispariţia acestui for democratic.

Apropo, stimată d-nă Merkel, afişele cu haita de hiene, care ar fi, în viziunea lui Băsescu, parlamentarii, nu vă aduc aminte un tip de discurs care a făcut mult rău ţării dumneavoastră? De ce ne obligaţi să menţinem în funcţie acelaşi tip de lider?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel