Băsescu recunoaște că nu mai e nimic de făcut cu corupția
Berceanu și Videanu au cam dispărut din peisajul mioritic. Cu excepția unor dispute legate de borduri și câteva declarații politice, nu s-a mai auzit nimic din această zonă. Traian Băsescu îi poate arunca din nou în joc. Șeful statului și guvernului a anunțat la postul național de radio prima măsură anticriză adevărată din actualul mandat. Președintele a anunțat planul de privatizare a managementului unor societăți de stat. Administrate cu eficiența privatului, acestea ar ar putea aduce profituri, în loc să genereze pierderi, cum se întâmplă acum, chiar dacă rămân în proprietatea statului.
Cine să fie acești manageri care pot aduce profituri pentru stat, la fel cum o făceau la privat? Nu văd pe alții, în afara tripletei BVB (Blaga, Berceanu, Videanu), dacă îl excludem pe Sebastian Vlădescu, ministrul ”Ciomu”. Ei au dovedit că știu să facă profituri uriașe la firmele pe care le dețin și că sunt oricând gata să se sacrifice pentru binele public (altfel ce au căutat la ministere, pe o mie de euro, lunar, când atâta îi costă doar aperitivele la restaurantul din Dorobanți unde își legumesc pâinea amară a tranziției?).
De ce e nevoie de privatizare? Ne explică tot Traian Băsescu: ”Să spunem că nu ne convine să privatizăm compania. De exemplu, Hidroelectrica. Dacă ar fi fost manageri privaţi, mai existau contractele pentru baieţii deştepţi?”. Așa spunea președintele și în campania electorală... sau nu? Parcă mesajul era ”nu voi da Sarea și Poșta!”, dar probabil nu am înțeles eu bine, de fapt se găndea să o dea managementului privat.
Oricum, dacă vor fi alți manageri selectați de consultantul agreat de stat pentru privatizare, putem bănui că e vorba despre corupție: nu există oameni mai pricepuți și mai cinstiți ca aceia pe care i-am amintit! Dar dacă e corupție, ce se poate face? În 2004, președitele promitea că îi va trage pe corupți în țeapă.
Astăzi, el găsește timp pentru a explicita mesajul din prima campanie prezidențială: ”Totul se face pe consultanţă externă, dacă şi consultanţa externă este coruptă, nu mai este nimic de făcut”. Bine că nu putem vorbi de corupție în cazul consultanților externi. Era unul corupt, Arthur Andersen, dar a dispărut odată cu Enron...sau era Lehman Brothers...sau Madoff?
Dacă nu avem noroc cu un filantrop din Occident, s-a zis cu noi. Președintele a recunoscut că nu mai e nimic de făcut!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News