Data publicării:

Băsescu, reacție în războiul Iohannis - PSD: Armata nu e câmp de luptă politică

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că, "în mod egal", atât actualul şef al statului, cât şi premierul şi ministrul Apărării "au dus lupta politică şi ambiţiile personale prea departe, jucându-se cu nominalizarea şefului Statului Major al Armatei".

"Vai de capul vostru de politicieni, mărunţi şi fără scrupule. Stop joc! S-a mers prea departe! Armata nu este nici câmp de luptă politică şi nici loc de destrăbălare electorală. În mod egal, preşedintele Iohannis, ministrul Apărării şi premierul au dus lupta politică şi ambiţiile personale prea departe, jucându-se cu nominalizarea şefului Statului Major al Armatei", a scris Traian Băsescu, vineri, pe Facebook.

În opinia sa, "aici nu există scuza că preşedintele nu a fost consultat înainte de a i se transmite propunerea de numire a noului şef al Statului Major".

"Dacă a văzut că acest lucru nu se întâmplă, ştiind că la 31.12.2018 mandatul actualului şef al Statului Major expiră, preşedintele, în calitate de Comandant al Armatei, trebuia să cheme premierul şi ministrul Apărării la consultări, în baza art. 86 din Constituţia României care spune, citez: "Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită". Era o soluţie de a desemna noul şef al Statului Major fără a târî Armata în jocuri politice minore şi fără a umili generali respectaţi", a arătat Traian Băsescu.

Joc în interes personal

Fostul preşedinte spune că, "din păcate, şi unii şi alţii au preferat să îşi facă jocul în interes electoral personal pe seama nominalizării şefului Statului Major al Apărării, umilind pur şi simplu Armata".

"Propunerea făcută de ministrul Apărării şi avizată de premier a fost pentru nominalizarea unui general care este reprezentant al Armatei Române la NATO. Să ne imaginăm cum va fi privit de acum înainte la NATO acest general care nu se bucură de încrederea preşedintelui României? Prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării s-a făcut fără propunerea ministrului Apărării şi avizul premierului şi fără a fi o situaţie excepţională care să reclame acest lucru. Să ne imaginăm cum priveşte Armata o prelungire a mandatului şefului Statului Major, pusă sub semnul întrebării din punct de vedere al legalităţii. Vai de capul vostru de politicieni, mărunţi şi fără scrupule", a mai scris Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel