Data publicării:

Băsescu, pentru The Telegraph: Numărul statelor membre UE ar putea ajunge la 35. Urmarea: un nou val de imigranți, comentează publicația

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Într-o discuţie cu jurnaliştii de la The Telegraph, Traian Băsescu apreciază că numărul statelor membre UE ar putea creşte de la 27 la 35, până în 2018. Preşedintele a adăugat şi că şi-ar dori ca restricţiile românilor de pe piaţa muncii să fie eliminate, subiect care a fost discutat şi cu premierul Cameron. "O astfel de ştire ar putea da naştere iar la temeri privind un nou val de imigranţi", a comentat publicaţia.

"Urmărim posibila extindere. Poate că acum nu este momentul potrivit pentru a lua acest subiect în discuţie, dar este clar că ambele ţări susţin integrarea Balcanilor de Vest, integrarea Republicii Moldova şi a Turciei. Acestea sunt două puncte de vedere comune între Bucureşti şi Londra. Ne putem imagina o Uniune Europeană extinsă în Balcanii de Vest, prin Moldova şi Turcia. În momentul de faţă însă nu ne putem imagina o Uniune Europeană extinsă. Vor fi în jur de 35 de state membre până în 2018 sau 2020, când procesul va fi finalizat", a spus preşedintele Traian Băsescu, într-o discuţie cu jurnaliştii de la The Telegraph, după întâlnirea cu premierul britanic David Cameron.

Pe de altă parte, şeful statului român a arătat că extinderea Uniunii este dependentă de ţările UE afectate de criza economică. "Asta va depinde foarte mult de modul în care Europa va depăşi criza", spune Băsescu. Mai mult, spune preşedintele român, pentru a putea lua în calcul o eventuală extindere, vor trebui să fie soluţionate problemele din interiorul Uniunii, probleme ce privesc Grecia, Irlanda sau Portugalia.

Problematica extinderii Uniunii Europene a fost luată în discuţie în cadrul întrevederii dintre şeful statului român şi premierul englez David Cameron. Potrivit unor surse oficiale citate de the Telegraph, problema extinderii Uniunii a fost luată în discuţie, dar nu s-a avansat nicio dată. Aceleaşi surse au arătat că, în cazul unei posibile extinderi, Marea Britanie va insista ca cei care vor dori să muncească aici să aplice pentru permise de muncă.

Publicaţia menţionează că şi în prezent există reguli care restricţionează numărul de români care muncesc în Marea Britanie. "Preşedintele Băsescu ar vrea ca aceste restricţii să fie ridicate, subiect care a fost discutat şi cu premierul Cameron".

O astfel de ştire ar putea da naştere iar la temerile privind un nou val de imigranţi care se vor abătea asupra Angliei, aşa cum s-a întâmplat în 2004, cu muncitorii polonezi scrie The Telegraph.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel