Băsescu: Pe scrisoarea cu angajamente pe MCV, pentru Schengen, semnătura mea ar fi inutilă
Președintele Traian Băsescu a susținut, duminică, în cadrul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni, că principalii lideri politici trebuie să trimită guvernelor UE o scrisoare în care să-și asume rezolvarea problemelor evidenţiate în raportul MCV, pentru ca România să aibă şanse pentru Schengen, precizând că o semnătură a sa pe document ar fi inutilă, întrucât el nu poate lua decizii.
"Am tatonat atmosfera şi abordările după apariţia raportului MCV pentru România, nu este bună deloc, iar raportul a fost o dezamăgire exact în zonele în care avusesem reticenţă şi până la raport. Din acest punct de vedere, mi-am făcut datoria. În luna decembrie am reușit sã obțin în Consiliul European decizia ca în martie, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne, subiectul România și Bulgaria să fie din nou pe ordinea de zi. În momentul de față argumentele mele sunt epuizate. Am avut argumente în decembrie, am explicat acum că lucrurile se pot îndrepta și ce facem? Nu putem aștepta luna decembrie, când va fi un nou raport și atunci rămâne valabil ceea ce am intuit. Și de data aceasta o spun public, cu adresă directã. Este nevoie absolută de o scrisoare semnată de principalii decidenți politici care pot face ceva în îndreptarea aspectelor negative semnalate în raport”, a subliniat președintele, în prima conferință de presă, după revenirea de la Bruxelles.
Traian Băsescu a cerut renunțarea la „jocul” trimiterii unei scrisori în care să ceară intrarea în Schengen (propunere aparținând premierului Victor Ponta), pentru că o astfel de scrisoare „nu ar stârni decât zâmbete”.
”Eu cred că trebuie trimisă o scrisoare semnată de principalii decidenți politici ai majorității parlamentare, și anume prim-ministru, președintele Senatului, președintele Camerei, în care să se ia punct cu punct aspectele negative din raportul MCV și să transmită poziția cu privire la cele semnalate”, a precizat Băsescu, adăugând că poate semna o asemenea scrisoare, dar asta nu ar avea „nicio valoare, pentru că, deși nu are nicio legătură cu condițiile din Tratatul nostru de aderare, nu putem să nu observăm o abordare politică a unor state și nu avem ce face, pentru că funcționează dreptul de veto”.
Șeful statului consideră că scrisoare ar trebui trimisă tuturor guvernelor și ea să conțină „răspunsuri favorabile cu privire la ce vor să facă legat de desemnarea procurorilor, pentru că procedura doamnei Pivniceru a fost un eșec”.
„Ar trebuie să fie în aceastã scrisoare o poziție cu privire la ce se întâmplă dacă un ministru al guvernului este constatat a fi incompatibil de Agenția de Integritate, de ANI. Ar trebui, de asemenea, un subiect să fie ce face majoritatea parlamentară dacă se cere arestarea sau percheziționarea unui parlamentar. Ar trebui să fie un răspuns și un un angajament de respectare a hotărârilor justiției în ceea ce privește plecarea parlamentarilor din Parlament. Ar trebui să fie un angajament cu privire la ce se întâmplă cu un parlamentar constatat a fi incompatibil și alte câteva aspecte”, a mai spus Traian Băsescu.
Potrivit președintelui Băsescu, în lipsa unei astfel de scrisori, „România are șanse aproape zero să obțină un răspuns favorabil în Consiliul JAI din 6-7 martie”.
„Nu garantez că va fi un succes, dar e ceva ce poate face establishmentul politic românesc pentru a apropia șansele de intrare în Schengen”, a declarat Traian Băsescu, adăugând că diplomația „își va face și ea treaba”, dar este nevoie de „ceva mai mult decât efortul MAE în întâlniri cu parlamentari olandezi, cu parlamentari germani, cu parlamentari francezi și din alte țări”.
Întrebat dacă este dispus să semneze o astfel de scrisoare, președintele a precizat că ar fi o semnătură inutilă, întrucât el nu poate lua decizii.
„Nu cred că-i cazul s-o semnez eu, pentru că eu nu pot lua decizii și angajamente nici pentru Guvern, nici pentru Parlament. Deci trebuie semnată credibil, adică de cei care pot face ceva. Ca președinte, eu nu pot influența nici decizia majorității parlamentare și nici deciziile Guvernului și ar fi o semnătură inutilă”, a punctat șeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News