Data publicării:

Băsescu, pe Facebook: Liderii PDL preferă atacuri specifice USL și Antena 3

Autor: ana | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Traian Băsescu s-a adresat, luni, pe Facebook, membrilor şi simpatizanţilor ai PDL, care l-au "sprijinit constant", susținând că între el și actuala echipă care conduce partidul nu poate exista dialog, din moment ce liderii democrat-liberali au preferat atacuri specifice USL și Antena 3, în loc să dezbată și să analizeze problemele semnalate de șeful statului săptămâna trecută. 

„Am decis să scriu acest mesaj pe pagina de Facebook a voastră, a susţinătorilor mei, deoarece cred că trebuie să fac câteva precizări cu privire la dezbaterea pe care am provocat-o în PDL în ultimele zile despre starea în care a ajuns astăzi Partidul Democrat-Liberal. Intervenţia mea este legitimă pentru că şi eu, şi PDL avem acelaşi electorat. Dacă actualii lideri ai PDL îşi asumă riscul dezinformării cu privire la propriile lor eşecuri, eu refuz acest lucru”, a scris Traian Băsescu pe pagina Alături de Președintele Nostru.

„După alegerile din decembrie 2012 între mine şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog şi nici nu poate exista un dialog atâta timp cât conducerea PDL-ului va fi asigurată de actuala echipă de politicieni. Unii lideri PDL încearcă să-şi justifice propriul eşec şi să câştige voturi în convenţia care urmează utilizând în dezbaterea internă argumentele false şi populiste din sloganurile USL şi atacându-şi propriul guvern. Încercarea de a ascunde sub sloganurile USL adevăratele cauze ale eşecului lor electoral nu face decât să garanteze noi eşecuri în viitor”, a mai susținut Traian Băsescu

Consemnând că nu s-a lăsat niciodată impresionat de atacurile adversarilor şi că nu se va lăsa impresionat nici acum de „avertismentul că actualii lideri PDL vor răspunde la următoarele sale declaraţii despre starea partidului”, președintele Băsescu explică faptul că săptămâna trecută nu a atacat PDL-ul, ci a făcut o radiografie a modului în care arată astăzi partidul, iar intenția sa a fost și rămâne "aceea de a genera o dezbatere cinstită despre eşecul PDL".

"Din acest motiv mă adresez vouă, membri şi simpatizanţi ai PDL, care m-aţi sprijinit constant şi pentru câştigarea celor două mandate de primar general al Capitalei, şi pentru câştigarea celor două mandate de preşedinte al României, şi în cele două referendumuri de demitere", își justifică președintele Băsescu, prezența pe Facebook.

"Am văzut reacţia publică a conducerii PDL de după declaraţiile mele de joia trecută… reacţia lor nu a făcut decât să întărească ceea ce am şi spus atunci: în loc să existe o analiză şi o dezbatere corecte pe problemele semnalate de mine, au preferat atacuri specifice Antenei 3 şi USL", a acuzat în continuare Traian Băsescu, promițând că, în viitor, va continua să se adreseze "susținătorilor săi și electoratului PDL, chiar dacă pe unii lideri din conducerea partidului îi deranjează".

În finalul postării, președintele Traian Băsescu atrage atenția că, "atunci când mare parte a societăţii româneşti aşteaptă o revigorare a dreptei politice, ar fi tragic ca PDL să fie manipulat şi să revină la practicile şi abordările FSN".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel