Băsescu nu mai poate fi locomotiva PDL, afirmă Silvian Ionescu
Fostul comisar al Gărzii de Mediu, Silvian Ionescu, spune că liderii PDL greșesc dacă rămân agățați de poala lui Băsescu. Acesta a criticat conducerea PDL într-o analiză a organizației Sectorului 3 pe care a și condus-o într-o perioadă. Despre Băsescu, Ionescu a declarat că acesta a for locomotiva partidului, dar acum a ajuns la sfătșitul carierei.
”Nu putem transforma înfrângerea catastrofală într-o semi-victorie. Minciuna ne va fi fatală, riscăm să avem soarta PNTCD-ului”, a comentat Ionescu, cu ocazia analizei post-alegeri făcută luni seara. Acesta se întreabă cum se poate ca actuala conducere interimară bucureșteană, coordonata de Adriean Videanu, să se laude cu 12.000 de voturi luate în plus la alegerile generale, față de localele din iunie, din moment ce ”în afară de Cristian Poteraș si Liviu Negoiță, PDL practic nu a avut candidați în Capitală”.
Silvian Ionescu a criticat ”lăfăiala pe sticlă” la care se dedau cei din vechea gardă a partidului, acum, când înfrângerea electorală usturătoare ar fi trebuit să-i pună pe democrați pe jar. O mare greșeală este, în opinia veteranului democrat, și rămânerea sub tutela lui Traian Băsescu. ”Să fie clar: partidul a fost tras de Traian Băsescu, el a fost locomotiva noastră. Acum însa, după referendum, Băsescu nu mai poate fi locomotiva PDL, este la sfârșit de carieră. PDL, în schimb, este la început de carieră, prin urmare trebuie să se despartă de Traian Băsescu”, a conchis Silvian Ionescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News