Băsescu nu e terminat, ci doar rănit. Cine mai mizează pe președintele-jucător
Mulți consideră că pe lângă marele învins electoral, ARD, procentul uriaș obținut de USL la alegerile legislative a mai ghilotinat o putere: cea a președintelui Traian Băsescu. Acest curent de opinie a fost întreținut și de numirea în funcția de premier a lui Victor Ponta și amânarea conferinței de presă unde trebuia să anunțe prin declarație publică, faptul că jocul de "va fi Ponta, nu va fi Ponta" de dinaintea scrutinului legislativ a avut efect de bumerang. Deși a rămas cu coadă prezidențială între picioare, președintele Traian Băsescu este, în viziunea presei portocalii, departe de a fi terminat, ba mai mult, poate fi chiar "un beneficiar al victoriei USL".
Andreea Pora scrie într-un editorial pentru Revista 22 că Traian Băsescu, în resemnarea sa, își "linge orgoliul și neputința", după ce a fost nevoit să numească un premier care nu se încadrează neam în portretul schițat într-una din conferințele de presă din timpul campaniei electorale. Jurnalista consideră că inima politică a lui Băsescu nu s-a oprit din bătut, ci doar a intrat în fibrilație. Editorialista se agață, nesurprinzător de altfel, de raportul Comisiei de la Veneția, proaspăt făcut public și de Actul Coabitării semnat de președinte și premier.
"Băsescu nu este însă terminat, aşa cum pare la prima vedere. În condiţiile în care Comisia de la Veneţia a confirmat că întâmplările din vară au fost „problematice“ din punct de vedere constituţional şi al statului de drept, documentul depus în mâna lui Schultz (şi a altora de pe la Comisie) şi care ar conţine angajamentul lui Ponta că va continua reforma în puncte-cheie şi nu va intra cu bocancii în separaţia puterilor îi mai dă preşedintelui o marjă de manevră, îngustă, e drept, în această zonă. Adevărata selecţie şi numire a procurorilor şefi la Parchetul General şi DNA de abia urmează, de exemplu", scrie Andreea Pora, anticipând o eventuală carte pe care o va juca președintele prin serviciile sale.
Jurnalistul Ion Cristoiu merge mai departe, văzând în Traian Băsescu un beneficiar al victoriei obținute de USL. El susține că Traian Băsescu trebuie să fie, în ochii vigilenți ai marilor puteri europene, o punte de echilibru democratic. "Rămîne atunci un singur factor pe care se mai poate conta: Preşedintele Traian Băsescu. Fireşte, n-are prea multă putere (în absenţa unui partid serios), dar are experienţă, determinare, îndrăzneală (...)Cîtă vreme scena politică e atît de şuie în raportul Putere-Opoziţie, în concepţia Marilor Puteri Traian Băsescu trebuie să rămână la Cotroceni:1) Ca factor ponderator. 2) Ca speranţă pentru minoritatea călcată în picioare la vot. 3) Ca interlocutor valabil pentru Occident", scrie Ion Cristoiu într-un editorial pentru Evz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News