Să luăm cazurile Miloșevici și Mubarak. Nu discut de Ceaușescu sau Gaddafi, liderii unor regimuri dictatoriale pur sânge. Deși, au fost situații, de pildă în Bulgaria, unde foștii șefi ai partidului-stat au știut să se retragă fără vărsare de sânge.  Jivkov, așa zisul dictator de la Sofia, a murit în patul său, de bătrânețe. Nici Mubarak nu ar fi avut probleme, dacă simțea cum bate vântul și evita baia de sânge din Piața Tahrir. Ca și în cazul altor șefi de stat dați la o parte,  este judecat doar pentru ultimele luni de mandat. Procurorii au cerut pedeapsa capitală, dar până la verdict rămâne umilința de a fi adus la proces cu targa și de a sta în boxa criminalilor.

Miloșevici, care a câștigat democratic Puterea, mizând pe naționalismul sârb, nu a mai avut loc de întors. Acuzat de crime de război, știa că , odată îndepărtat de la președinție, va fi judecat și condamnat. De aceea, a și falsificat ultimele alegeri, dar nu a rezistat presiunii populare.

Istoricii pot stabili momentul când  s-a depășit punctul de la care nu mai există cale de întoarcere. Până în acel punct, schimbarea de regim nu înseamnă  sfârșitul lumii pentru cei aflați la guvernare.  După, se joacă  totul sau nimic. Mai greu  de spus e cât din decizie aparține șefului și cât aparatului din jurul său. E vorba despre beția puterii, care îl orbește pe lider și acesta îi trage pe toți după el? Sau e vorba de presiunea oamenilor care profită de regim și care nu vor să-și piardă privilegiile?

După 22 de ani de fragilă democrație, România se poate întoarce la partidul unic și la un regim de autoritate personală. Unii dintre ideologii partidului aflat la guvernare susțin explicit că democrația se poate negocia, iar garantul democrației, adică președintele,  anunță că nu va respecta voința populară decât dacă acesta coincide cu propria opțiune politică.

Desigur, totul poate fi  o manevră electorală, menită să dea un impuls activiștilor PDL și să demobilizeze alegătorii USL. Dacă ține, bine, dacă nu, asta e, Băsescu respectă jocul democratic și numește un premier din actuala Opoziție.

Probabil, la fel de mult ca membrii de partid se tem de această schimbare democratică și funcționarii de vârf ai regimului. Procurorii, șefii de regii, directorii din deconcentrate sau conducătorii  instituțiilor de forță și-ar dori să mai stea o tură. Cât sunt dispuși să riște, pentru asta? Vor trece linia sau se vor opri la timp? Suntem mai aproape de Jivkov sau de Mubarak? Nu mai avem mult până să aflăm.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News