Data publicării:

Băsescu luptă împotriva României, acuză Victor Ponta

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ponta
ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Târgu-Jiu, că prin declaraţia referitoare la Schengen, Traian Băsescu face campanie împotriva României. Premierul cataloghează gestul drept "incalificabil, josnic", "un semn de maximă iresponsabilitate".

"Domnul preşedinte, în propaganda sa politică, totuşi îşi bate joc de România. E greu de găsit un om mai iresponsabil. Am înţeles că dânsul face campanie împotriva USL, e dreptul lui, deşi, sigur, preşedintele nu ar trebui să facă campanie, dar să faci campanie împotriva României mi se pare un gest absolut incalificabil, josnic, din partea domnului Băsescu" , a declarat premierul, potrivit cotidianul.ro.

Ponta susţine că problema cu privire la aderarea României la Schengen nu a fost pusă pe agenda Justiției și Afacerilor Interne din acest an "tocmai la cererea domnului Băsescu".

"El a cerut să nu fim primiţi în Schengen, sperând probabil, nu ştiu, că o să pierdem alegerile. Am discutat foarte clar, şi la primul consiliu JAI de anul viitor, şi intrarea României şi Bulgariei, întâi cu frontierele aeriene şi maritime, şi apoi şi cele terestre, va fi în ordinea de zi şi dacă domnul Băsescu nu se mai opune o să şi intrăm în Schengen. E absolut josnic ca tu să faci propagandă împotriva ţării sale", a afirmat Ponta.

Premierului este de părere că Traian Băsescu nu vrea se spună că executivul a reuşit să deblocheze fondurile pe care le blocase Guvernul Boc", pe principiul "să moară capra... românilor”.

"Să faci în calitate de preşedinte campanie împotriva intrării României în Schengen, împotriva deblocării fondurilor europene, mi se pare un semn de maximă iresponsabilitate. Nu ştiu ce are în minte domnul Băsescu de luptă împotriva României doar pentru că România nu-l mai vrea pe el", a conchis Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel