Data publicării:

Băsescu, legătura dintre cutremur și petrol

Autor: Val Vâlcu, val.vilcu | Categorie: Stiri
WhatsApp
val-vilcu
val-vilcu

Dacă Adrian Năstase nu vindea Petrom, am fi avut benzină ieftină. Iar profiturile rămânerau statului român, nu s-ar fi dus în Austria. Cam asta este esența discursului cu care Traian Băsescu ajungea la Cotroceni, în 2004. Emoția receptorilor întunecă rațiunea, așa că mașina de bătut neuronul în cap a funcționat pe toată durata mandatelor. Cine să mai gândească, atunci când îl sufocă indignarea, la două amănunte?

În primul rând, că Petrom nu acoperă decât  40% din necesar. Și dacă statul rămânea proprietar, hotărând să dea benzina gratis, tot nu putea menține prețul. Treceam la cartelă, circulam o zi da, una nu? De ce ar da străinii restul de 60% din necesar cu un preț mai mic decât al pieței?

În ceea ce privește profitul, ce să vezi? Petrom mergea pe pierderi. Ca majoritatea firmelor de stat. Austriecii au investit în retehnologizare (investiții pe care, altfel, nu aveam din ce le face și primeam amenzi de la CE). Și au  adus firma la profituri de miliarde. România putea avea 49% din aceste profituri, dacă Tăriceanu și Băsescu nu transferau acțiunile statului, în anii de boom economic, când nu se zărea la orizont nicio criză. (Curios, dar nimeni nu deplânge transferul din mandatele lui Băsescu, doar vânzarea din mandatul Năstase).

În acest context, apare ideea că la Galați sunt cutremure din cauza unei exploatări petroliere. Vin specialiștii și spun că e vorba despre o falie, activată recent, că petrolul se extrage de la 700-800 de metri, iar cutremurele au loc la 10 kilometri adâncime, dar oare stă cineva să-i asculte?

În realitate, între cutremur și petrol singura legătură este prețul: când vezi cotația barilului, pe plan mondial, te cutremuri. Dar și cei care au câștigat speculând temerile și frustrările oamenilor, n-au vreo vină?  Degeaba ceri acum publicului să aibă încredere în experți, după ce ai alimentat scenarii și speculații, ba chiar le-ai compus, când aveai nevoie de ”argumente” electorale. Cultivată în grădina de la Cotroceni, neîncrederea e singura recoltă care dă pe afară. E timpul ca semințele aruncate acum aproape 10 ani să rodească oleacă de furtună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel