Băsescu le-a trimis o scrisoare lui Antonescu și Ponta. Vezi conținutul
Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că Traian Băsescu le-a scris lui, ca preşedinte al Senatului, şi premierului Victor Ponta legat de numirea procurorului general şi a şefului DNA şi a arătat că nici el nici prim-ministrul nu au atribuţii în această privinţă.
"Astăzi (sâmbătă - n.r.), preşedintele ţării, domnul Băsescu, îi scrie din nou lui Victor Ponta, primului-ministru, îmi scrie mie, ca preşedinte al Senatului, punându-ne în vedere că dacă nu punem mai repede procurorii, cei doi procurori, procurorul general şi şeful DNA, o să fim vinovaţi de neintrarea în Schengen, ignorând complet faptul că nu numai eu ca preşedinte al Senatului, dar chiar şi primul-ministru nu avem niciun fel de atribuţie în această privinţă. Mecanismul este foarte bine cunoscut: ministrul Justiţiei propune, CSM avizează" a spus Antonescu la Antena 3.
Antonescu a declarat că a primit scrisoarea în cursul serii.
"(...) în sensul că noi vom fi vinovaţi dacă nu intrăm în Schengen. Asta în vreme ce Victor Ponta se duce la Paris, are o întâlnire excepţională cu preşedintele Hollande, cu premierul francez, asta în vreme ce eu mă întâlnesc ieri (vineri - n.r.) cu preşedintele Senatului olandez şi luni, la Amsterdam, împreună cu toţi prietenii noştri liberali, cu toţi liderii liberali ai Europei, inclusiv primul-ministru al Olandei, vom avea întâlniri şi discuţii pe această temă, Schengen adică", a mai spus liderul PNL, la Antena 3.
Ministrul Justiţiei a solicitat procurorilor din conducerea Ministerului Public să-i comunice, până la 25 februarie, nume de candidaţi pentru funcţiile de procuror general al României, procuror şef al DNA şi procuror şef al DIICOT. Potrivit angajamentelor asumate de Guvernul României în cadrul MCV, Ministerul Justiţiei va declanşa, în perioada următoare, o nouă procedură de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se arată într-un comunicat de miercuri al MJ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News