Băsescu încă susține cauza Republicii Moldova
În timp ce guvernul strânge cureaua și taie posturi și salarii ca să facă economii la buget, Traian Băsescu a efectuat, în urmă cu o zi, o vizită oficială în Lituania pentru a susține cauza Republicii Moldova. Cu această ocazie, șeful statului român a reiterat sprijinul României pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar și a Serbiei la UE și NATO. Chiar i-a cerut omologului său lituanian, Dalia Grybauskaitė, sprijin pentru ca Moldova să devină un subiect în atenția UE. Președintele a mai spus că au avut loc discuții cu privire la prioritățile României, care vizează intrarea în zona Schengen.
Atitudinea lui Băsescu față de cetățenii Republicii Moldova a atras și atenția presei străine. Potrivit Der Spiegel, preşedintele român doreşte să crească populaţia ţării şi a acceptat ca numărul paşapoartelor acordate lunar moldovenilor de peste Prut să ajungă la 10.000, în acest an. În aceste condiții, UE se extinde, fără voia ei, spre est, alegându-se cu câteva sute de mii de cetăţeni moldoveni care ajung „pe uşa din dos” în paradisul economic european, comentează jurnaliștii germani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News